Pentru prima dată în activitatea sa de circa zece ani, Comisia de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați (CADAA) a propus retragerea autorizației a doi administratori – cea mai severă formă de sancțiune prevăzută de lege, după ce a constatat abateri disciplinare. Este vorba despre Veaceslav Timotin, care administra 52 de companii aflate în proces de insolvabilitate sau faliment, inclusiv mai multe întreprinderi de stat sau cu capital parțial de stat, și Anna Mazur, care era responsabilă de 29 de companii.
Comisia a constatat că Timotin și-a achitat aproape jumătate de milion de lei fără aprobarea necesară a creditorilor uneia dintre companiile de care s-a ocupat începând din 2008, a dat dovadă de „lipsă de diligență necesară în protejarea intereselor creditorilor și a patrimoniului debitorului”, dar și că a „încălcat grav norma imperativă din legea insolvabilității”.
Noua componență a CADAA a fost formată prin ordinul ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, în luna martie, după expirarea mandatului de patru ani al foștilor membri. Comisia anterioară a aplicat în activitatea sa patru sancțiuni disciplinare, dintre care două avertismente, o suspendare și o amendă. De cealaltă parte, Comisia actuală a emis, în mai puțin de două luni, două decizii de retragere a autorizației și o sancțiune sub formă de avertisment.
CADAA este formată din nouă membri, având alți nouă supleanți: trei reprezentanți desemnați de Ministerul Justiției; un reprezentant desemnat de Ministerul Economiei; un profesor universitar în drept, desemnat prin concurs public de Ministerul Justiției; un profesor universitar în științe economice, desemnat prin concurs public de Ministerul Economiei; trei reprezentanți desemnați de Uniunea administratorilor autorizați din rândul administratorilor care au o vechime în profesie de cel puțin 3 ani și o reputație ireproșabilă. Legea prevede că membrii Comisiei beneficiază pentru fiecare ședință la care participă de o indemnizație echivalentă cu a zecea parte din salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul în curs (1740 de lei în 2026, n.r.), însă aceasta se oferă pentru cel mult 3 ședințe pe lună.
În cazul celor trei decizii adoptate de Comisie în noua componență, administratorul autorizat Marcel Lungu, care este la al doilea mandat, a exprimat opinii separate. Ceilalți doi colegi de breaslă ai acestuia, Elvira Coltun și Ruslan Vasiliev, au formulat opinii separate în cazul retragerii autorizației Annei Mazur, iar Coltun – și în cazul deciziei privind sancționarea lui Veaceslav Timotin. Opiniile separate nu au fost publicate deocamdată, Lungu declarând, când a fost contactat de ZdG, că în cazul Annei Mazur a considerat că nu a existat o abatere disciplinară, iar sancțiunea aplicată în privința lui Timotin ar fi prea dură și ar fi trebuit să fie amânată luarea unei decizii, așa cum a cerut el atunci.
În șase sesizări depuse la CADAA, Nichita Ipate s-a plâns pe acțiunile administratorului autorizat Veaceslav Timotin, care a deținut funcția de administrator al insolvabilității S.A. „Alimentarmaș” în perioada martie 2008 – iulie 2021.
Conform datelor din iunie, Timotin, care și-a luat autorizația în ianuarie 2015, era implicat în 52 de proceduri de insolvabilitate, inclusiv a SA „Cariera Micăuți” și a mai multor întreprinderi de stat – Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Chișinău, Moldaeroservice și Protecția Solurilor și Îmbunătățirii Funciare. ZdG a scris anterior că soția acestuia, Mariana Timotin, a fost membră a Consiliului Superior al Magistraturii, dar și că Timotin a deținut funcția de administrator al insolvabilității „Valiexchimp” SRL, companie care a exploatat rezervele de petrol și gaze naturale din sudul țării.
Acesta a fost desemnat în calitate de lichidator al S.A. „Alimentarmaș” printr-o hotărâre a Curții de Apel Centru din septembrie 2024. Statul are o cotă de 30,08 % în compania înregistrată în 1994 în Chișinău, a cărei activitate a fost de „fabricare și realizare a mașinilor și utilajului pentru ramurile complexului agroindustrial, industriei alimentare și alte ramuri ale economiei naționale”. Capitalul social al societății pe acțiuni era în 2024 de circa 24 de milioane de lei. Aceasta a intrat în insolvabilitate în 2008, iar în faliment – în 2021.
„A fost o uzină. A fost un simbol industrial. Acum este o procedură care durează 19 ani. În 2007 a început procedura de insolvabilitate. În 2026, procedura continuă. 19 ani. Un copil născut în 2007 este astăzi adult. Procedura nu este încheiată. 14 ani în «procedura planului». 14 ani în care relansarea nu s-a produs. Activele s-au diminuat. Creanțele au crescut. 2021 – trecerea la faliment. 2025 – apare o ofertă de executare pentru stingerea integrală a creanțelor și ieșirea din faliment. Ulterior, procedura se blochează artificial. Întârzieri. Demersuri. Contestări. Iar timpul continuă să curgă. Întrebarea care nu mai poate fi evitată: cum ajunge o procedură de insolvabilitate cu participație a statului să dureze 19 ani? Cine explică această durată? Cine răspunde pentru eficiență? Cine răspunde pentru protecția participației publice?” se arată pe o pagină web care a publicat mai multe documente „transmise instituțiilor competente pentru examinare”.
Nichita Ipate, în calitate de reprezentant al debitorului ÎCS „Activrecargado” SRL, susține că Veaceslav Timotin a admis neachitarea serviciilor de locațiune și comunale față de S.A. „Alimentarmaș” din partea locatarului „Ultra Distribution” SRL, pretinzând că acesta nu a achitat peste 300 de mii de lei, aducând întreprinderii un prejudiciu în proporții considerabile. ZdG a scris despre Ultra Distribution în investigația „Stăpânii magazinelor de electrocasnice. Concurenți cu același stăpân”.
Conform unui raport privind rezultatele inspectării financiare efectuate la Societatea pe Acțiuni „Alimentarmaș”, în procedură de faliment din 2025, consultat de ZdG, contractul cu Ultra Distribution a fost încheiat pentru două spații de depozitare cu suprafața totală de 1438 de metri pătrați, care au fost transmise în locațiune la un preț negociat de 15 lei/m²/lună – 21 570 de lei/lună sau 17 975 de lei/lună fără TVA. Ulterior, în baza unui acord din 2023, părțile au modificat cuantumul cheltuielilor pentru serviciile comunale, „în special la apă, la canalizare și la întreținerea rețelelor electrice”.
„La alți locatari, pentru 1–2 luni de neachitare a serviciilor de locațiune, Timotin Veaceslav le expediază somații de reziliere a contractului de locațiune, or față de această entitate se comportă total diferit, punându-i pe alți locatari într-o poziție discriminatorie comparativ cu «Ultra Distribution» SRL”, a semnalat Ipate.
Nichita Ipate a invocat că administratorul a angajat din octombrie 2024 o contabilă fără acordul organelor creditorilor, deși exista deja un contract de servicii contabile în vigoare din 2015 cu o companie, contra unei plăți lunare în mărime de 17 mii de lei. Contabilei i-a fost stabilit un salariu net lunar în mărime de 15 mii de lei.
În același timp, Ipate a declarat și că Timotin ar fi primit ilegal un salariu de 475 de mii de lei.
„Timotin Veaceslav a transferat de pe contul bancar al S.A. «Alimentarmas», pe care îl administrează el personal, la contul bancar al său personal, suma de 475 de mii de lei cu destinația «Onorariu administratorului conform procesului-verbal al adunării creditorilor din 12.24», în lipsa la careva facturi fiscale.
Indică și achitarea de către lichidator a sumei totale 1 512 650 de lei din contul debitorului către Ultra Distribution, în baza unor facturi fiscale fictive, în lipsa actelor primare și servicii neprestate. Invocă și darea în locațiune a spațiilor depozitare cu 15 lei 1m² lunar contrar anexei a legii bugetului de stat pentru anii 2023, 2024 și 2025.
Invocă achitarea avocatului Andrei Iosip din contul debitorului a onorariului de peste 1,85 milioane de lei în baza unor facturi ilegale și fictive, în lipsa.





