Redacția ZdG 37.65 mii de articole Parlamentul se întrunește vineri, 26 iunie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi au fost incluse peste 17 subiecte, inclusiv audierea Raportului cu privire la activitatea Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2025. Legislativul urmează să examineze și proiectul privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere.

UPDATE 16:30 Proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (coordonarea și schimbul de date în domeniul securității sociale cu statele membre UE) a fost votat în prima lectură.

Astfel, R. Moldova se va integra în sistemul european de coordonare a securității sociale.

Noile prevederi vor permite Republicii Moldova să se pregătească pentru aplicarea regulamentelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială și pentru conectarea la Sistemul Electronic de Schimb de Informații privind Securitatea Socială (EESSI).

„Implementarea EESSI va aduce beneficii semnificative cetățenilor Republicii Moldova care au muncit sau locuiesc în statele europene, facilitând accesul la pensii, indemnizații și alte prestații sociale, reducând timpul de procesare a dosarelor și eliminând necesitatea transmiterii documentelor pe suport de hârtie”, a scris Legislativul.

UPDATE 15:30 Cartelele SIM preplătite vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate. Un proiect de completare a Legii comunicațiilor electronice a fost votat în prima lectură de Parlament. Scopul principal al noilor reglementări este prevenirea fraudelor și a altor infracțiuni comise prin intermediul numerelor anonime.

Identificarea utilizatorilor va putea fi realizată prin mai multe metode: la punctele de vânzare, online, prin semnătură mobilă sau prin alte mijloace digitale de identificare. Până la finalizarea procesului, cartela SIM va putea fi utilizată doar pentru servicii esențiale, cum ar fi apelurile către serviciul de urgență 112 și accesul la portalul de identificare.

Datele colectate în procesul de identificare vor fi păstrate pe întreaga durată a utilizării serviciului și încă 12 luni după încetarea acestuia, pentru a facilita identificarea utilizatorilor în cazul unor eventuale investigații.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt active aproape 1,6 milioane de cartele SIM preplătite, care reprezintă 42,7% din totalul conexiunilor mobile.

UPDATE 13:14 R. Moldova se va integra în sistemul european de coordonare a securității sociale. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege în acest sens. Inițiativa este inclusă în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la UE pentru anii 2025–2029.

Noile prevederi vor permite Republicii Moldova să se pregătească pentru aplicarea regulamentelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială și pentru conectarea la Sistemul Electronic de Schimb de Informații privind Securitatea Socială (EESSI). Această platformă este utilizată de toate statele membre ale Uniunii Europene, de statele Spațiului Economic European, de Confederația Elvețiană și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru schimbul rapid și securizat de informații în domeniul protecției sociale.

„Implementarea EESSI va aduce beneficii semnificative cetățenilor Republicii Moldova care au muncit sau locuiesc în statele europene, facilitând accesul la pensii, indemnizații și alte prestații sociale, reducând timpul de procesare a dosarelor și eliminând necesitatea transmiterii documentelor pe suport de hârtie”, a explicat Parlamentul.

UPDATE 12:50 75 de deputați au votat Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (alinierea legislației la prevederile Convenției Organizației Internaționale a Muncii. Astfel, indemnizațiile de maternitate și paternală vor fi incluse în categoria perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.

Conform Parlamentului, proiectul de lege mai prevede introducerea în Codul muncii a noțiunii de salariat cu responsabilități familiale, măsură care va oferi angajaților garanții suplimentare.

Potrivit documentului, salariatul cu responsabilități familiale este persoana care îngrijește, întreține sau acordă asistență ori sprijin financiar unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate la întreținere. Introducerea acestei noțiuni în legislația națională va institui garanții juridice suplimentare în domeniul raporturilor de muncă și al protecției sociale.

De asemenea, proiectul de lege reglementează o serie de garanții specifice, inclusiv în ceea ce privește munca pe timp de noapte. Astfel, părinții singuri care au copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris. Până în prezent, această prevedere se aplica angajaților care au copii cu vârsta de până la 4 ani sau copii cu dizabilități.

Legislația prevede că concediul de maternitate are o durată de cel puțin 126 de zile calendaristice, aceasta fiind extinsă în cazul nașterilor complicate sau multiple. De asemenea, concediul paternal se acordă pentru o perioadă de până la 15 zile calendaristice.

UPDATE 12:30 Proiectul de modificare a Legii cu privire la servicii de plată și monedă electronică a fost votat în a doua lectură de 53 de deputați. Astfel, Parlamentul a adoptat mecanisme legislative menite să asigure administrarea stabilă și prudentă a prestatorilor de servicii de plată nebancari.

Prestatorii de servicii de plată nebancari sunt companii și instituții autorizate să ofere servicii de plată fără a avea statut de bancă. Aceștia sunt autorizați și supravegheați de Banca Națională a Moldovei (BNM) și includ, de regulă, societăți de plată, emitenți de monedă electronică și furnizori de servicii poștale care prestează servicii de plată. În prezent, în R. Moldova sunt înregistrați 11 prestatori de servicii de plată nebancari.

„Modificările legislative urmăresc eliminarea vulnerabilităților identificate în situațiile în care Banca Națională a Moldovei atestă existența unei acțiuni concertate sau a unei dobândiri ori majorări, directe sau indirecte, în cadrul acestor entități. Totodată, proiectul stabilește clar măsurile care pot fi întreprinse de autoritatea de supraveghere în asemenea cazuri.

De asemenea, au fost uniformizate procedurile de constatare a acțiunii concertate și a achizițiilor sau dobândirilor efectuate fără aprobarea prealabilă a BNM de către prestatorii de servicii de plată nebancari, astfel încât acestea să fie similare celor aplicabile băncilor licențiate”, a precizat Parlamentul.

UPDATE 12:28 Parlamentul a adoptat un proiect de lege care permite Forțelor Armate să identifice activele care nu mai pot fi utilizate pentru apărarea națională și să transmită dreptul de proprietate sau de folosință asupra acestora.

Conform Legislativului, noua lege va înlocui mai multe acte normative învechite care reglementează în prezent gestionarea și valorificarea activelor militare (armament, tehnică militară etc.) și a produselor cu dublă utilizare (civilă și militară) aflate în proprietatea statului.

Astfel, în legislație au fost introduse două noțiuni noi: „active cu destinație militară” – bunuri destinate realizării misiunilor de apărare națională, precum armamentul și tehnica militară – și „excedent neutilizat”, care reprezintă activele militare ce nu mai sunt utile sau nu mai pot fi utilizate pentru apărarea națională.

UPDATE 12:22 Proiectul a fost aprobat de 56 de deputați. Astfel, potrivit Parlamentului, R. Moldova va avea stocuri de urgență de produse petroliere, suficiente pentru a asigura consumul intern pentru 61 de zile sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete, în funcție de indicatorul mai mare.

Documentul reglementează mecanismul de creare, menținere, administrare și utilizare a stocurilor de urgență de produse petroliere. Astfel, consumatorii din R. Moldova vor putea fi aprovizionați cu produse petroliere chiar și în situații de criză sau în cazul unor