VIDEO: Bunica Maria, octogenară care țese, citește fără ochelari și cucerește TikTok-ul. „Nicio zi să nu treacă fără folos”

Marina GORBATOVSCHI 515 articole În casa bunicii Maria din Copăceni timpul pare să curgă după alte reguli. În timp ce pe TikTok sute de mii de oameni îi urmăresc recomandările de lectură și reflecțiile despre viață, ea își începe diminețile cu rugăciune, îngrijește gospodăria, citește pe nerăsuflate și țese covorașe pentru nepoții răspândiți prin Europa. La 83 de ani, fosta profesoară de limba română nu vorbește despre bătrânețe, ci despre muncă, credință și responsabilitatea de a nu lăsa „nicio zi să treacă fără rost”. O lecție învățată în adolescență de la profesorul său și pe care a transformat-o, de o viață întreagă, într-un crez, într-un mod de a fi.

Maria Brașoveanu a ținut cu tot dinadinsul să ne primească la ea acasă, anume de Duminica Mare, când se sărbătorește hramul localității Copăceni, raionul Sîngerei. Poarta și curtea îi sunt decorate cu frunzare, iar pragurile casei și ale saraiului – cu plante de corovatic. Pe masă așteaptă cuminți friptura și răciturile. În cuptor se rumenesc gâsca umplută cu ficat și cartofi, baba neagră și plachia dulce de orez. Bunica Maria verifică mâncarea și spune, aproape scuzându-se, că anul acesta n-a făcut sarmale.

„La hram, la noi așa e primit, trebuie să faci mâncare în cuptor. Numai nu am făcut sarmale anul ista, că e multă chirfoseală și nu avea cine. De-amu eu am ajuns la vârsta când fac câte o mâncare pe zi. Vineri am făcut răcitura și am pus-o la frigider. Ieri am făcut mâncare la cuptor și gata, mai mult nu se poate”, spune ea.

La 83 de ani, bunica Maria gătește încă după ritualurile învățate cu zeci de ani în urmă. Pentru ea, hramul nu poate exista fără anumite bucate, dar nici fără muncă. „Nicio zi să nu treacă fără folos” – este lecția pe care a învățat-o în adolescență de la profesorul ei de limba română și pe care o urmează de o viață.

„Dacă eu am ajuns la vârsta asta, e numai prin multă muncă – și intelectuală și fizică, că așa au fost vremurile. Cine ne-a învățat pe noi să nu pierdem vremea nicio zi a fost profesorul nostru de limba română, Gheorghe Grosu. Ca specialist, ca profesor, a fost minunat. El ne-a învățat și gramatica, și literatura. Cu dânsul am învățat Eminescu, Luceafărul și toate celea. Eu parcă îl văd și acum în fața noastră. Și el ne-a învățat așa: «Nicio zi să nu treacă fără folos, să nu treacă așa ca să nu faci nimic. Seara să-ți faci un bilanț – ce ai făcut tu folositor în ziua aceea. Iaca azi e 13 septembrie.» Așa ne spunea, dar eu zic: «Dap’ și la anul o să fie 13 septembrie.» «Ei, la anul o să fie alt an, dar noi pentru această zi diseară trebuie să ne facem bilanțul la ce am făcut.» Și iată eu, de atunci, așa mi-a intrat în sânge că nicio zi să nu treacă fără folos. Și cu cât mai multă muncă, cu cât mai multă mișcare, cu atât omul și trăiește. Și așa e un crez al meu – ca să faci lucruri bune și să faci cuiva o bucurie. Dacă faci cuiva o bucurie, tu mai bucuros ești că pe cineva l-ai bucurat”, susține bunica Maria.

A trăit în vremurile când salariile întârziau luni de zile, tocmai de aceea și-a împărțit traiul între carte, sapă și piață.

„Așa-i – și cu condeiul la școală, și cu sapa la prășit, și cu piața. Că și la piață nu mi-a fost rușine, pentru că munca mea am vândut-o. Nu mi-a fost rușine și încă se făcea rând la mine, că am avut o vacă tare bună. Știți cum e leafa la noi. Ca să trăiești, să crești și să trimiți la școli patru copii, nu-ți ajungea numai salariul, trebuia să mai ai și gospodărie. Eu când îi aud amu că se jeluie că e greu, că nu știu ce… E greu, eu nu zic că-i ușor, dar au fost vremuri și mai…, când nu se dădea salariul câte patru–cinci luni, nu se dădea pensia”, își amintește octogenara.

La cum vorbește despre foștii discipoli, pare că nu s-a pensionat niciodată.

„Eu socot că am dus o viață cu folos, pentru că, în primul rând, am muncit din răsputeri ca să-mi cresc copiii, să le dau studii, să fie oameni de treabă, dar socot că a fost cu folos și pentru copiii pe care i-am învățat – atâtea promoții – și am avut atâta înțelegere și atâta dragoste din partea lor, că mi-o ajuns… Că poate în viață sunt și momente triste, și poate și obidă multă, dar eu dacă mă duceam la școală, am uitat de toate. Și când îi aveam în fața mea, noi eram altă lume”, își amintește cu nostalgie fosta profesoară de limba română.

În rutina ei de fiecare zi și în întreaga ei viață, timpul nu se pierde nici măcar o clipă – fiecare ceas își are rostul și fiecare lucru vremea lui.

„Eu întâi citesc din cărți religioase, până se luminează, și pe urmă ies – dă la câini să nu hămăie, dă la capră, la păsări. Mulg capra, o scot la păscut, sapa în mână și la prășit, și mâncare, și toate. Până seara, numai bine se încheie programul. Degeaba nu stăm deloc, deloc nu ședem”, susține bunica Maria.

La 83 de ani, citește și țese fără ochelari, cu aceeași îndemânare și răbdare care au însoțit-o întreaga viață. Fiecare model ieșit din mâinile ei poartă o poveste, o amintire țesută pentru nepoți.

„De țesut, iată după hram deja. De-o vorbă – până la amiază prășești, deam după amiază pot să mă așez. Iată stativul cela e acolo, afară, îl razăm aici de gard, afară, la aer, pun alăturea telefonul și ascult telefonul, dar de ici – mâinile lucrează”, spune ea.

Același „crez al folosului”, după care și-a ghidat întreaga viață, se aplică și în relația cu tehnologia. Pentru bunica Maria, telefonul nu este un instrument de pierdut vremea, ci unul care trebuie să aducă un folos concret. Îl transformă într-un însoțitor al muncii de zi cu zi, fie că gătește, țese sau ascultă povești și predici.

„Telefonul e de folos. Îi de folos cu folos când îi de folos, nu să stea, dacă ai ședea toată ziua în el… Eu mă folosesc de dânsul știți cum? Fac mâncare, pun alăturea telefonul și ascult niște pricesne, niște cântece bisericești, o predică ori chiar și o povestire interesantă. Îmi pun alăturea și ascult. Și când țes, iată astea, iată ce-mi mai prind bine, îmi pun telefonul alăturea și eu ascult. Și de ici lucrez și sunt pe altă lume, n-am treabă cu lumea din jur și îi de folos. Și pentru copii îi de folos, dar nu să șadă doar în telefon”, consideră bunica.

Octogenara continuă să țese nu doar fire, ci și legături între generații. De la Zürich la Santander și până la Chișinău, fiecare nepot are un loc în războiul ei de țesut. Pentru ei, bunica Maria meșterește covorașe în care împletește, odată cu firele colorate, amintiri, grijă și dor. Mihai se află la Zürich, în Elveția; Amelia și Matei cresc la Santander, în Spania. Și numai Paula a rămas la Chișinău.

Prin intermediul Paulei, bunica Maria a descoperit TikTok-ul și a ajuns, la 83 de ani, în atenția unei comunități numersoase de urmăritori. Pagina ei, denumită „Bunica Maria, analist politic”, are peste 1700 de urmăritori și aproape 30 de mii de aprecieri. Nepoata ei spune că inițial și-a imaginat profilul ca pe un spațiu de reflecție asupra societății și istoriei.

„Mă gândeam că ea e foarte religioasă și progresistă totodată, că e o povestitoare talentată, că a trecut prin perioade istorice foarte diferite și poate face analiză pertinentă despre cum s-au schimbat lucrurile, că e o voce necesară pe TikTok, unde mesajele erau adesea pro-ruse, prosovietice”, spune Paula.

Despre eticheta de „creștină de nota 11” cu care se prezintă pe TikTok, bunica vorbește cu modestie și spune că adevărata evaluare o lasă în seama lui Dumnezeu.

„Eu, știți cum… mă rog și îi cer lui Dumnezeu să aibă El această părere despre mine, nu doar eu. Eu încerc să mă strădui să nu fac rău nimănui și, pe cât pot, să aduc fiecăruia câte o bucurie. Și dacă nu poți să-i dai fiecăruia ceva, măcar un cuvânt bun. Dacă îl spui…, contează și acela”, consideră ea.

Între timp, direcția conținutului s-a schimbat. Comentariile sociopolitice au făcut loc cărților și lecturii, iar profilul bunicii a devenit un spațiu dedicat recomandărilor de lectură și reflecțiilor.