Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 14 puncte de reabilitare în municipiul Chișinău și în șapte raioane ale țării, pe durata caniculei. La aceste corturi, cetățenii pot primi apă și pot solicita ajutor în cazul în care se simt rău din cauza temperaturilor ridicate.
Măsura a fost implementată în contextul avertizărilor meteorologice de cod galben, portocaliu și roșu de caniculă emise de autorități, pentru a preveni riscurile provocate de vremea extrem de caldă.
Corturile anticaniculă sunt amplasate în municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia și în raioanele Cahul, Ialoveni, Cantemir, Căușeni, Ștefan Vodă, Hâncești și Cimișlia.
Salvatorii recomandă cetățenilor să apeleze la aceste puncte de reabilitare dacă se află mult timp în aer liber, resimt stări de slăbiciune, amețeli sau semne de deshidratare. Aici, oamenii se pot adăposti de soare și pot primi sprijin în caz de necesitate.
IGSU le reamintește cetățenilor să evite expunerea îndelungată la soare, în special în orele de vârf, pentru a preveni insolația și șocul termic. În situații de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.





