Lefurile se vor calcula în funcție de mai mulți factori, printre care postul ocupat, vechimea în muncă și sporurile de performanță, transmite realitatea.md. Datele au fost publicate de oficial în contextul consultărilor publice privind reforma salarizării. Dan Perciun susține că subiectul a fost negociat cu Ministerul Finanțelor și cu alte autorități.

Astfel, directorii de liceu (categoria I) ar putea primi cu 3657 de lei mai mult. Actualmente salariul lor este de 18.628 de lei, iar după implementarea noii legi va ajunge la 21.924 de lei. Profesorii, educatorii și învățătorii fără grad didactic vor beneficia de o majorare de la 10.780 lei la 12.335 lei. Lefurile profesorilor de gradul II vor ajunge la 15.008 de lei, iar a celor de gradul I – la 16.438 de lei.

Cadrele didactice care dețin grad didactic superior ar putea primi salariu de 18.088 de lei, antrenorii din școlile de sport – 15.008 lei, dădacele și asistenții educatorilor – 9471 de lei, iar bucătarii șefi din instituțiile de învățământ – 9450 de lei. În cazul instituțiilor de învățământ superior, lefurile profesorilor universitari ajung la 21.346 de lei, cele ale conferențiarilor – la 20.506, iar ale lectorilor vor constitui 19.666 în cazul instituțiilor aflate la autogestiune.

Profesorii universitari din instituțiile finanțate de bugetul de stat vor avea salariu de 18.846 de lei, conferențarii – 18.006 lei, iar lectorii – 17.166 de lei. Potrivit lui Dan Perciun, la creșterile calculate mai poate fi adăugat sporul de performanță nou, de până la 15%.