Academia de Studii Economice din Moldova, în parteneriat cu Expert Aktiv Group (România), organizează o sesiune de formare profesională continuă dedicată dezvoltării și consolidării competențelor în domeniul sistemului de control intern managerial (SCIM), instrument esențial pentru asigurarea unei guvernanțe eficiente, a transparenței și a performanței instituționale.

Programul de formare va avea loc la 9 iulie 2026, la Centrul de Conferințe MERCURE CENTER Hotel din Chișinău și va fi susținut de Mircea PEIU, specialist cu experiență vastă în domeniul controlului intern managerial, auditului și managementului riscurilor, care va aborda aspecte teoretice și practice relevante pentru aplicarea eficientă a SCIM în organizații.

Tematica abordată, dezbateri și analiză:

La finalizarea cursului, participanții vor primi un certificat de absolvire emis în comun de Academia de Studii Economice din Moldova și Expert Aktiv Group.

Tarif de participare: 220 euro/participant (Include: Acces la prezentările cursului, mapa participantului cu materiale suport, sesiuni interactive de Q&A și coffee break).

Avantaj instituțional: la patru participanți înscriși din cadrul aceleași organizații, al 5-lea loc este GRATUIT!

Termen-limită pentru înscriere – 2 iulie 2026.

Pentru informații suplimentare și înregistrare: # Expert Aktiv Group – e-mail: [email protected]; [email protected] și telefon: 0213117101; 0234313320; # ASEM – Școala de Formare Continuă – e-mail: [email protected] și telefon: +37322402974.