Judecătoarele Ana Cucerescu și Elena Croitor au fost propuse de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru funcția de magistrate la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Autoritatea notează că desemnarea lor s-a realizat în baza unui concurs, „în conformitate cu prevederile legale, în scopul asigurării unei proceduri transparente, meritocratice și bazate pe criterii profesionale clare”.

„În urma evaluării candidaților, Plenul CSM a decis înaintarea propunerilor de numire în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție a doamnelor Ana Cucerescu și Elena Croitor. Decizia a fost adoptată în baza punctajelor obținute, a evaluării dosarelor profesionale, a integrității și a experienței relevante în domeniul justiției”, transmite serviciul de presă al CSM.

Ana Cucerescu a promovat evaluarea pentru numire la Curtea Supremă de Justiție la sfârșitul lunii martie. Numele său a devenit cunoscut în spațiul public în timpul examinării dosarelor care îi vizează pe fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, dar și în privința Evgheniei Guțul, bașcană a Găgăuziei, condamnată pentru finanțare ilegală a partidelor controlate din umbră de Ilan Șor.

Despre Elena Croitor, presa a scris anterior că a activat la Asociația Barourilor Americane Inițiativa pentru Supremația Legii (ABA ROLI Moldova), la Ministerul Justiției și în cadrul unor organizații internaționale. Au existat bănuieli privind neconcordanța între averea și veniturile ei, însă într-un final comisia de evaluare a decis să o promoveze.