Un bărbat în vârstă de 56 de ani s-a înecat în mare, duminică, 14 iunie curent, în stațiunea Mamaia din România. El a fost scos din apă și cadrele medicale au încercat resuscitarea sa, fără rezultat, scriu știrileprotv.ro.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, Claudia Tatarici, a declarat că echipajele medicale au fost solicitate să intervină la un pacient aflat în stop cardio-respirator.

„În cursul dimineții am fost solicitați, prin serviciul 112, pentru un accident prin submersie în stațiunea Mamaia. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje SAJ, a fost găsit un pacient în stop-cardiorespirator. S-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate fără un rezultat favorabil. La sfârșitul protocolului pacientul a fost declarat decedat”, a declarat Claudia Tatarici.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au transmis că victima este un bărbat de 56 de ani.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la morgă pentru realizarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.