Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 14 iunie, pe strada Independenței din orașul Sîngerei. În automobilul implicat se aflau și doi copii minori, care, din fericire, nu au avut de suferit. În urma impactului, însă, un motociclist a fost rănit și transportat la spital.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Sîngerei, Lilia Harea, un automobil de model Ford Transit, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, efectua manevra de întoarcere în momentul în care a fost lovit de o motocicletă condusă de un tânăr de 29 de ani.

În urma coliziunii, motociclistul a suferit traumatisme și a fost preluat de un echipaj medical pentru acordarea îngrijirilor necesare.

Polițiștii au intervenit la fața locului și documentează circumstanțele producerii accidentului, urmând să stabilească toate cauzele și împrejurările în care s-a produs impactul.