Guvernul din Singapore oferă de ani de zile 5.000 de dolari singaporezi fiecărui copil la naștere. Acum, administratorii țării au adăugat legii beneficii suplimentare pentru familiile care au cel puțin trei copii. Țară insulară cu 6 milioane de locuitori din Asia de Sud Est, Singapore este unul dintre modelele de succes economic ale lumii, informează hotnews.ro.

Mai puțin cunoscut este felul în care statul acționează în favoarea cetățenilor, cerându-le de asemenea responsabilitate.

De pildă, Singapore a realizat unul dintre cele mai reputate procese de urbanizare din istorie. La începutul secolului trecut, Singapore era un loc, generic vorbind, insalubru, cu unele dintre cele mai mari rate ale holerei din lume. Marea majoritate a locuințelor nu avea electricitate, apă și canalizare.

Astăzi, Singapore este pe locul 2 în lume ca PIB pe locuitor:

În anii 60, imediat după obținerea independenței, Singapore a derulat un program de construcție de case publice pentru cetățeni,

Au fost construite de atunci până azi aproape 1,2 milioane de case. Inițial, erau doar închiriate și rămâneau ale statului. Apoi, pe principiul „un om care are casă, are ce apăra”, au fost vândute cu discount de 80-90%.

În același timp, Singapore oferă și cere mult de la cetățenii săi: are unele dintre cele mai aspre legi contra infracțiunilor sau dezordinii publice din Asia. Iar munca este, în Singapore, extrem de intensă.

Recent, Singapore a alocat noi fonduri unui program menit să încurajeze singaporezii să aibă familii numeroase.

Asta în plus față de cei 5.000 de dolari singaporezi (aproape 3.400 de euro) oferiți fiecărui nou născut din țară, program care rămâne în vigoare.

Noile sume includ o sumă suplimentară de 10.000 de dolari singaporezi în Contul de Dezvoltare a Copilului (CDA) și 5.000 de dolari singaporezi în contul MediSave al mamei, pentru a ușura costurile creșterii a trei copii sau mai mulți.

Familiile primesc până la 16.000 de dolari singaporezi (10.000 de euro) în beneficii suplimentare pentru fiecare al treilea și următorii copii singaporezi.

Dar fondurile, scrie publicația singaporeză The Straits Times care descrie programul, pot fi utilizate doar pentru a acoperi cheltuielile de învățământ preșcolar și de sănătate ale copilului sau ale fraților și surorilor acestuia.