NewsMaker continuă proiectul special „VOCI” — o serie de reportaje și discuții cu locuitorii satelor moldovenești. În acest episod, am discutat despre Transnistria. Aproape toți interlocutorii noștri, indiferent de regiune, au menționat același lucru: locuitorii ambelor maluri rămân pentru ei „ai lor”. La mulți dintre ei locuiesc rude, prieteni, foști colegi. Oamenii își amintesc uneori cu nostalgie de viața comună de dinainte de conflict și, chiar și după mai bine de treizeci de ani, rareori vorbesc despre separare ca despre o ruptură a legăturilor umane.

Vocile auzite le-am discutat cu fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandr Flenkya: de ce conflictul politic nu s-a transformat într-unul uman, care este unicitatea cazului transnistrean și dacă se poate considera memoria comună despre viața împreună ca un resurs pentru procesul de reintegrare?

La prima vedere, ar putea părea că sentimentul de apropiere între oameni este explicat prin viața comună de dinainte de 1992. Cu toate acestea, Alexandr Flenkya consideră că astăzi acest factor nu mai este determinant.

Potrivit lui, resursa memoriei comune dispare treptat în mod natural — odată cu generația care își amintește de țară înainte de conflict.

„Memoria despre viața într-un stat unitar nu poate deveni principalul resurs al reintegrării. Demografic, această resursă se epuizează treptat”.

Mult mai important este altceva: în cei peste treizeci de ani, între maluri s-au creat noi legături — deja între oameni care nu au trăit niciodată într-o țară unitară.

„Câteva generații, născute deja după război, au restabilit și reconstruit contactele umane, umanitare, economice și de muncă între cele două maluri. Exact aceasta este principalul resurs al reintegrării astăzi”.

În opinia lui Flenkya, tocmai acest lucru face ca conflictul transnistrean să fie unic în comparație cu multe alte conflicte prelungite.

În timpul filmărilor, mulți dintre eroi au povestit că în familiile lor războiul din 1992 nu a fost practic discutat. Pentru mulți tineri, conflictul a devenit parte a programului școlar, nu a memoriei familiale.

Potrivit lui Alexandr Flenkya, aceasta este o observație importantă.

„Aceasta înseamnă că trauma din 1992 a fost în mare măsură depășită. În ciuda încercărilor de a o menține politic, ea nu s-a transmis generațiilor următoare”.

Expertul subliniază că cei care au trăit cel mai dureros conflictul sunt cei care, în momentul războiului, aveau aproximativ douăzeci-treizeci de ani.

„Pentru ei, aceasta a fost distrugerea vieții obișnuite exact în momentul în care abia începeau să-și construiască viitorul”.

Cei care s-au născut mai târziu nu au această experiență personală. Prin urmare, încercările de a forma tinerilor aceeași traumă emoțională, în opinia lui Flenkya, nu au dat rezultatul așteptat.

Probabil, concluzia principală a discuției se referă nu la politică, ci la însăși societate.

În opinia lui Alexandr Flenkya, societatea moldovenească s-a dovedit a fi mult mai rezistentă decât conflictul în sine.

„Acesta este pur și simplu un fapt. Războiul a fost impus artificial societății. Oamenii nu au vrut să lupte. După încheierea fazei active, societatea a restabilit treptat relațiile umane”.

De aceea, după mai bine de treizeci de ani, majoritatea locuitorilor ambelor maluri continuă să se perceapă în primul rând ca oameni, nu ca reprezentanți ai diferitelor sisteme politice.

Dacă contactele umane s-au păstrat, atunci principalele obstacole astăzi nu mai sunt în plan social, ci în cel politic și economic.

Potrivit lui Flenkya, majoritatea modelelor posibile de reglementare au fost deja elaborate. Astăzi, discuția nu mai este atât despre găsirea unor noi concepte, cât despre pași practici.

Unul dintre direcțiile cheie pe care le menționează este normalizarea relațiilor în domeniul energetic.

„Gazul și energia electrică reprezintă aproximativ 80% din succesul reglementării conflictului”.

O sarcină nu mai puțin importantă pe care expertul o consideră este legalizarea relațiilor economice și eliminarea schemelor corupte existente, care permit menținerea conflictului în forma sa actuală.

Cea mai complicată problemă rămâne însă domeniul securității — prezența trupelor ruse și viitorul formațiunilor armate din Transnistria.

În ciuda tuturor dificultăților, Alexandr Flenkya evaluează situația mult mai optimist decât se consideră în general.

Cel mai important resurs pentru viitoarea reintegrare deja există — sunt oamenii înșiși.

„Avem un potențial pozitiv uriaș. Există resursa umană. Rămâne doar să găsim voința politică și să începem să acționăm”.

Despre aceasta au vorbit cel mai adesea și eroii ediției noastre: în ciuda decadelor de separare, mulți continuă să considere locuitorii celor două maluri parte a unei singure societăți.

Puteți contribui la jurnalismul de calitate, sprijinindu-ne o dată prin sistemul E-commerce de la banca maib sau să vă faceți o subscripție lunară pe Patreon! Astfel, veți deveni parte a schimbării Moldovei în bine. Datorită sprijinului dumneavoastră, vom putea realiza și mai multe proiecte noi și importante și vom rămâne independenți. Indiferent de modul în care ne sprijiniți, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a deveni colaboratorul nostru. Nu este greu și chiar plăcut.

Dacă ați găsit o eroare, vă rugăm să evidențiați fragmentul de text și să apăsați Ctrl+Enter.