Republica Moldova marchează astăzi Ziua Națională a Taților, sărbătorită în ultima duminică a lunii iunie. Instituită de Parlament în anul 2025, această zi este celebrată pentru al doilea an consecutiv și este dedicată recunoașterii rolului pe care tații îl au în creșterea, educația și dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Cu această ocazie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța implicării egale a ambilor părinți în viața copiilor și a prezentat măsurile implementate în ultimii ani pentru a sprijini paternitatea activă.
„Atunci când ambii părinți împart responsabilitățile de îngrijire și educație, copiii cresc într-un mediu mai sigur, mai echilibrat și mai iubitor. Prin politicile pe care le promovăm, ne dorim ca fiecare tată să aibă posibilitatea de a fi prezent în viața copilului său încă din primele zile și pe tot parcursul copilăriei”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Printre măsurile promovate de autorități se numără flexibilizarea concediului pentru îngrijirea copilului, astfel încât părinții să poată decide modul în care își împart această responsabilitate. Totodată, perioada în care poate fi solicitat concediul paternal a fost extinsă de la 56 de zile la un an de la nașterea copilului, iar durata acestuia a fost majorată de la 14 la 15 zile calendaristice. De asemenea, noile reglementări privind programele flexibile de muncă oferă părinților posibilitatea de a îmbina mai ușor viața profesională cu responsabilitățile familiale.
Promovarea paternității active este una dintre direcțiile prevăzute în Programul național de promovare și asigurare a egalității între femei și bărbați pentru anii 2023–2027. În acest context, Ministerul își propune să încurajeze implicarea a aproximativ 10.000 de tați și bunici în educația și îngrijirea copiilor, inclusiv prin dezvoltarea rețelei „Clubul Taților”, campanii de informare și parteneriate cu angajatorii.
În prezent, cu sprijinul Fondului ONU pentru Populație, funcționează nouă Cluburi ale Taților în raioanele Căușeni, Fălești, Ștefan Vodă, Ialoveni și în municipiul Chișinău. Peste 140 de tați și viitori părinți au participat la sesiuni dedicate parentingului pozitiv, comunicării non-violente și implicării active în viața de familie.
Cu ocazia Zilei Naționale a Taților, Ministerul Muncii și Protecției Sociale organizează duminică, între orele 10:00 și 13:00, un eveniment dedicat promovării paternității active în Parcul „Teatrul de Vară” din Ialoveni. Programul include activități interactive pentru întreaga familie, provocări pentru tați, povești inspiraționale și discuții despre importanța implicării ambilor părinți în creșterea și educarea copiilor.





