O rafinărie de petrol din districtul Kapotnia, Moscova, a fost cuprinsă de flăcări după ce a fost atacată cu drone ucrainene, în dimineața zilei de 16 iunie. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a confirmat că infrastructura rafinăriei a fost afectată în urma atacului.

„Una dintre drone a avariat o instalație de la Rafinăria de Petrol din Moscova Kapotnia”, a declarat Sobianin.

La rândul său, Direcția Principală Moscova din cadrul Ministerului Situațiilor de Urgență a precizat că incendiul a izbucnit în urma atacului efectuat de armata ucraineană.

„Nu există nicio amenințare de extindere a incendiului. Situația este sub controlul serviciilor de urgență”, a subliniat ministerul rus.

Pe parcursul nopții, Sobianin a anunțat că zeci de drone au fost doborâte în timp ce se apropiau de Moscova, iar aeroporturile au fost închise imediat.

Rafinăria de petrol din Moscova este situată în districtul Kapotnia și aparține companiei Gazprom Neft. Capacitatea sa nominală este de aproximativ 14 milioane de tone de petrol pe an. Totodată, aceasta asigură aproximativ 40% din piața de combustibili a Moscovei și 70% din necesarul de benzină și combustibil pentru avioane din regiunea Moscovei.

Anterior, rafinăria a mai fost atacată de drone ucrainene pe 17 mai, incident în urma căruia 12 muncitori din construcții au fost răniți. Potrivit Reuters, niciun echipament nu a fost avariat în acel atac, însă activitatea de rafinare a fost oprită pentru a reduce riscul unor daune suplimentare, citează The Moscow Time.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat atacul asupra rafinăriei, menționând că operațiunea a fost desfășurată la o distanță considerabilă.

„Capacitățile ucrainene de lovire la distanță și-au făcut simțită prezența de această dată în regiunea Moscovei. A fost lovită o rafinărie de petrol aflată la o distanță de 500 de kilometri. Le mulțumesc militarilor din SBU, SBS, Forțelor pentru Operațiuni Speciale, GUR și trupelor de rachete pentru activitatea eficientă”, a transmis Zelenski.

Totodată, un incendiu a izbucnit și la un depozit de petrol din regiunea Krasnodar. Echipele de intervenție au ajuns la fața locului pentru lichidarea consecințelor, iar potrivit informațiilor nu au fost raportate victime.

În același timp, pe parcursul nopții au fost efectuate bombardamente și în Ucraina. În regiunea Harikov, opt persoane au fost rănite după ce mai multe flăcări au izbucnit în gospodăriile oamenilor.

De asemenea, o fetiță de trei ani și o femeie în vârstă de 34 de ani au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești asupra sectorului rezidențial din orașul Șostka, regiunea Sumî.

Atacul Kievului asupra rafinăriei din regiunea Moscovei are loc în contextul în care, pe 15 iunie, Kremlinul a efectuat un atac masiv asupra capitalei Ucrainei, în urma căruia cinci persoane au murit. De asemenea, un incendiu de proporții a izbucnit pe teritoriul Lavrei Peșterilor din Kiev, cunoscută și drept Lavra Pecerska, cea mai veche mănăstire ortodoxă din Ucraina, fondată în anul 1051 și inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Kiev, sub atac: incendiu la Lavra Peșterilor, 4 morți și 23 de răniți după bombardamente.