Pasagerii care călătoresc cu avionul în Uniunea Europeană ar putea beneficia în curând de drepturi mai clare și de protecții suplimentare. După 13 ani de negocieri, Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind revizuirea normelor care reglementează drepturile pasagerilor aerieni.
Una dintre cele mai importante prevederi menținute în noul acord este dreptul la despăgubiri pentru pasagerii ale căror zboruri întârzie cel puțin trei ore. Compensațiile vor continua să fie acordate și în cazul anulării curselor cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare sau atunci când pasagerilor li se refuză îmbarcarea, potrivit Mediafax.ro.
Valoarea compensațiilor rămâne neschimbată și va fi stabilită în funcție de distanța zborului: 250 de euro pentru curse de până la 1.500 km; 400 de euro pentru zboruri între 1.500 și 3.500 km; 600 de euro pentru cursele mai lungi.
Companiile aeriene vor fi obligate să informeze clar pasagerii despre procedura de solicitare a compensațiilor. Călătorii vor avea la dispoziție nouă luni pentru depunerea cererii, iar operatorii vor trebui să ofere un răspuns în termen de 30 de zile.
O schimbare importantă vizează familiile care călătoresc cu avionul. Copiii cu vârsta sub 14 ani vor trebui să fie așezați lângă părinți sau însoțitori fără costuri suplimentare. Aceeași protecție va fi aplicată persoanelor cu dizabilități, pasagerilor cu mobilitate redusă și femeilor însărcinate.
Noul acord prevede și reguli mai stricte privind transparența tarifelor. Companiile aeriene și platformele de rezervare vor trebui să afișeze de la început prețul biletului care include bagajul de mână. Operatorii vor putea oferi tarife mai mici pasagerilor care aleg să călătorească fără bagaj de mână, însă diferențele de preț vor trebui prezentate în mod clar.
Totodată, călătorii nu vor mai putea fi taxați pentru corectarea unor greșeli minore de ortografie din nume sau pentru tipărirea cărții de îmbarcare, dacă au efectuat deja check-in-ul.
În cazul unor întârzieri semnificative, companiile aeriene vor avea obligația să ofere băuturi răcoritoare după două ore de așteptare, o masă după trei ore și, dacă situația o impune, cazare pentru maximum trei nopți. Totuși, operatorii vor putea evita plata despăgubirilor dacă întârzierile sau anulările sunt provocate de circumstanțe extraordinare, precum condiții meteorologice severe, dezastre naturale, conflicte armate, greve ale furnizorilor de servicii esențiale sau incidente provocate de pasageri indisciplinați.
Acordul introduce protecții suplimentare pentru pasagerii cu handicap sau mobilitate redusă. Aceștia vor avea dreptul la despăgubiri și asistență dacă pierd un zbor din cauza faptului că aeroportul nu le-a oferit sprijinul necesar pentru a ajunge la timp la poarta de îmbarcare.
Deși negocierile s-au încheiat cu succes, noile reguli nu intră încă în vigoare. Acordul trebuie aprobat formal atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul Uniunii Europene. Votul final este așteptat în sesiunea plenară a Parlamentului European din luna iulie.



