VIDEO Doi tineri au fost reținuți în flagrant, fiind suspectați că activau în calitate de curieri într-o schemă de escrocherie. Prejudiciul a fost recuperat integral.

Doi tineri de 19 ani au fost reținuți în flagrant de polițiștii din Bălți, fiind suspectați că activau în calitate de curieri într-o schemă de escrocherie, conform unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

„Suspecții au fost prinși în Chișinău, în momentul în care ridicau de la două victime sumele de 300 de mii și, respectiv, 250 de mii de lei, bani obținuți prin inducerea în eroare a acestora.

În timpul intervenției, oamenii legii au mai ridicat de la unul dintre suspecți 221 de mii de lei și 6800 de euro, bani a căror proveniență urmează să fie stabilită în cadrul anchetei”, conform IGP.

Datorită intervenției operative a polițiștilor, întregul prejudiciu, în valoare de 550 de mii de lei, a fost recuperat și restituit victimelor.

Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați în cadrul a patru cauze penale pentru escrocherie.

„Poliția îndeamnă repetat cetățenii să fie vigilenți și să nu transmită bani persoanelor necunoscute. Dacă sunteți contactați sub diverse pretexte și vi se solicită sume de bani, întrerupeți imediat conversația și apelați la Poliție”, îndeamnă IGP.

Investigațiile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea existenței altor eventuale victime.

VIDEO Patru bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar privind extragerea și comercializarea ilegală a solului fertil, precum și spălarea banilor Nou Justiție.