Poliția anunță că un deținut, în vârstă de 23 de ani, a decedat după ce ar fi fost împușcat în timpul unei tentative de evadare din curtea Judecătoriei Strășeni. Potrivit autorităților, un polițist a efectuat un „foc de avertisment”, însă, din motive care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul l-a lovit pe tânăr.

Conform oamenilor legii, deținutul, condamnat pentru huliganism și aflat în executarea pedepsei, era escortat de angajații Inspectoratului de Poliție Călărași la Judecătoria Strășeni. În timp ce încerca să escaladeze gardul instanței pentru a evada, unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment, iar glonțul l-a rănit mortal.

Echipajul medical solicitat la fața locului a constatat decesul tânărului.

Poliția anunță că toate circumstanțele cazului sunt investigate. Au fost dispuse expertize și inițiate procedurile legale pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

De asemenea, ancheta va verifica dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 218 din 19 octombrie 2012, în special articolele 9 și 10 privind aplicarea forței fizice și utilizarea mijloacelor speciale de către polițiști.