Proiectul de modificări în Codul transportului feroviar a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Autorii subliniază că posibilitatea cofinanțării transportului feroviar poate ajuta la decongestionarea circulației în anumite regiuni ale țării. Ca exemplu, în nota explicativă a inițiativei este menționat conectarea Aeroportului Internațional „Eugeniu Doga” din Chișinău la rețeaua feroviară națională, transmite ipn.md. Documentul conține, de asemenea, prevederi referitoare la încheierea unui contract pe termen lung pentru gestionarea infrastructurii feroviare, precum și a unui contract pentru furnizarea de servicii de transport public de pasageri. Aceste măsuri sunt necesare pentru utilizarea sumei de 300 de milioane de lei, prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2026, inclusiv până la finalizarea procesului de reorganizare a Căii Ferate a Moldovei. Conform notei explicative, noile prevederi ar putea sprijini dezvoltarea transportului feroviar pe rute scurte și îmbunătățirea mobilității în zonele urbane și suburbane, inclusiv posibile legături cu obiectivele de infrastructură strategică. Autoritățile afirmă că modificările nu necesită cheltuieli suplimentare față de cele deja prevăzute în bugetul de stat, care includ alocări pentru gestionarea infrastructurii feroviare și pentru serviciile de transport public de pasageri.
Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare din partea statului
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a pregătit un proiect de modificare a Codului transportului feroviar. Acesta prevede cofinanțarea transportului feroviar, care ar putea contribui la decongestionarea circulației în anumite zone ale țării.





