Patru persoane, dintre care trei copii, au murit după ce o mașină a intrat într-un grup de bicicliști în provincia Zeeland din Olanda. Accidentul a avut loc pe 11 iunie, în timp ce victimele participau la o tabără școlară, scrie NL Times.

Potrivit autorităților, un autoturism a lovit un grup format din 14 copii și doi însoțitori, participanți la o tabără organizată de o școală primară din Axel, localitate situată în apropierea frontierei cu Belgia.

În urma impactului, și-au pierdut viața un adult și trei copii. Mai multe persoane au fost transportate la spital, însă autoritățile nu au precizat numărul exact al răniților.

Poliția olandeză a anunțat că a reținut un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din comuna Hulst, suspectat că ar fi implicat în producerea accidentului. Circumstanțele tragediei sunt în continuare investigate.

Premierul olandez, Rob Jetten, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a declarat că un eveniment care trebuia să fie o experiență educațională pentru copii s-a transformat într-o tragedie.