Ivan Sviridov, participant la operațiunea antiteroristă din Mariupol, a supraviețuit unor torturi oribile în cel mai brutal centru de detenție preventivă din Rusia – în Kamîșin. A fost mutilat fizic și bătut aproape până la moarte, dar spiritul său a rămas neclintit. După patru ani de captivitate, s-a întors în Ucraina și a început procesul de recuperare. Jurnaliștii de la News of Donbass au realizat un interviu cu Ivan.

Ivan Sviridov a ieșit în apărarea Ucrainei încă în 2014. Și-a început drumul în rândurile „Autoapărării din Mariupol” – o formațiune mică, dar motivată, alcătuită din locuitori ai orașului care s-au unit pentru a se opune stărilor de spirit pro-ruse din orașul lor natal. Acolo a primit numele de cod „Volk” (Lup, n.r.).

Ulterior, din cauza unor afecțiuni congenitale, comisia medicală militară (CMM) l-a declarat inapt pentru serviciul militar. Totuși, în ciuda tuturor obstacolelor, Ivan a ajuns în Batalionul 131 de recunoaștere. Unitatea îndeplinea misiuni în principal în zona Primorsk, deși militarii erau detașați în diferite zone în care se desfășura operațiunea antiteroristă (ATO). Anume în aceste misiuni Ivan și-a găsit rostul.

„Misiunile erau diverse. În principal, trebuia să avansăm, să depistăm inamicul, să efectuăm supravegherea, să analizăm situația și să transmitem informații artileriei și infanteriei. Trebuia să înțelegem dacă inamicul pregătește un atac sau efectuează anumite deplasări. Iar uneori – să participăm la lupte, mai ales dacă ne confruntam cu grupuri de sabotaj și recunoaștere”, relatează acesta.

Ivan „Volk” a participat la numeroase operațiuni în estul țării, fiind decorat cu distincții și premii. În una din zile însă, norocul i-a întors spatele.

Ivan Sviridov, veteran al ATO în contextul războiului F. Ruse în Ucraina. Fotografie din arhiva personală. În 2017, în timp ce se afla într-o misiune de luptă în regiunea Luhansk, grupul lui Ivan a devenit ținta unui foc de arme intens. Trei grenade AGS-17 au explodat chiar sub picioarele lui. A suferit răni grave. Schijele i s-au înfipt în gât, i-au afectat plămânii, i-au rupt brațul, i-au secționat mușchii și i-au ciuruit picioarele. Schijele care nu au ieșit prin partea opusă au rămas pentru totdeauna blocate în corpul lui, lângă inimă.

Nu era timp de așteptat. „Volk” a fost evacuat de urgență cu elicopterul la Spitalul militar din Harkiv. În ciuda rănilor grave, rămăsese conștient tot drumul. Abia când medicul i-a spus că acum se poate relaxa, s-a deconectat.

A deschis ochii abia după cinci zile. Trecuse deja prin comă și printr-o luptă la limita dintre viață și moarte. Medicii îi evaluaseră șansele ca fiind de 50 la sută. Dar a rezistat. Îl așteptau luni întregi de durere, operații și o reabilitare epuizantă. Ivan a încheiat acest drum abia în 2018.

Revenirea la viața civilă s-a dovedit a fi o încercare la fel de dificilă ca și luptele de pe front. Iar în unele privințe – chiar mai grea. S-a dovedit că secția de pază a șantierului naval la care lucra înainte de a semna contractul a fost desființată. Nu avea unde să se întoarcă, așa că a fost nevoit să o ia de la capăt.

A început să-și caute un loc de muncă. În cele din urmă, s-a angajat în calitate de agent de pază la un magazin din apropierea casei. Astăzi își amintește de acea perioadă cu un zâmbet amar – practic, era nevoit să lucreze pentru câțiva bănuți.

„Pur și simplu, nu voiau să mă angajeze la un loc de muncă mai bun. Unii refuzau din principiu să angajeze un participant la ATO. Alții mă respingeau din cauza dizabilității mele. Iar unii se temeau că după război și rănire «nu sunt în toate mințile» și că voi începe să mă năpustesc asupra colegilor sau vizitatorilor”, relatează Ivan.

Astfel, veteranul, care a supraviețuit în mod miraculos după o rană gravă și a trecut printr-o lungă perioadă de reabilitare, a fost nevoit să se confrunte cu încă un dușman – prejudecățile civililor.

Ivan Sviridov era convins încă din 2018 că, mai devreme sau mai târziu, Rusia va hotărî să înceapă o invazie pe scară largă. Le spunea cunoscuților săi că un război de amploare este inevitabil și că Mariupolul se va afla în epicentrul luptelor. Observase că apărarea orașului nu era suficient de bine pregătită, iar mulți tratau amenințarea cu prea multă ușurință.

Prin urmare, când în dimineața zilei de 24 februarie 2022 a fost trezit de explozii, nu a fost deloc surprins. Era doar o confirmare a ceea ce gândea de ani de zile. Pe fondul zgomotului artileriei, Ivan a deschis fluxul de știri, s-a urcat la volan și a traversat orașul. A văzut că militarii se pregăteau deja pentru apărarea Mariupolului.

„M-am apropiat de membrii detașamentului «Azov» și i-am întrebat dacă a sosit deja momentul. Ei mi-au răspuns: «Da.» Atunci am luat legătura cu comandamentul apărării teritoriale și mi-am oferit ajutorul”, își amintește Ivan Sviridov.

A sosit la baza internatului nr. 2 deja în calitate de instructor. A adus cu el câțiva voluntari. Anume de acolo a început drumul său în apărarea orașului natal.

Pentru un om cu experiență în operațiuni de recunoaștere, luptele urbane s-au dovedit a fi un război cu totul aparte.

„În comparație cu operațiunile din zonele împădurite, luptele din oraș au specificul lor. Sunt mult mai complicate. Colțuri suplimentare, scări, apartamente. Un număr mare de civili, care îți limitează acțiunile. Iar inamicului nu-i pasă – trage în oricine îi iese în cale. În plus, inamicul se poate îmbrăca în haine civile, iar un civil poate deveni brusc periculos. O problemă aparte o reprezintă bucățile ascuțite de beton, care, după loviturile de tancuri și ale aviației, se transformă în schije mortale”, explică Ivan.

Lipsa experienței de luptă a unor apărători ai orașului, de asemenea, era o problemă serioasă. Mulți au fost nevoiți să învețe să lupte chiar în timpul bătăliilor.

Ivan a participat la operațiuni defensive atât pe malul stâng al râului Kalmius din orașul Mariupol, cât și pe malul drept. Împreună cu camarazii săi, a organizat ambuscade împotriva tehnicii rusești, a respins atacurile infanteriei și a luptat pentru fiecare stradă.

Ceea ce i-a rămas cel mai mult întipărit în memorie nu au fost luptele, dar oamenii speriați, dezorientați, chinuiți de război. El simțea pe propria piele durerea și disperarea locuitorilor din Mariupol, pentru că nu apăra doar un oraș de pe hartă, ci propria casă.

„Supermarketul «Metro» era deja cuprins de foc. Noi ne aflam în apropiere. Deodată, a oprit o mașină portocalie. Din ea a ieșit o femeie plângând și a spus că nu are cu ce să-și hrănească bebelușul. Se grăbea să intre în magazinul asupra căruia deja cădeau mine și obuze. I-am ordonat să rămână în adăpost și m-am dus eu singur”, își amintește „Volk”.

Printre dărâmături și rafturi contorsionate, Ivan a căutat alimentele pentru copii. Pentru a ajunge la raionul dorit în întunericul clădirii distruse, a fost nevoit să-și scoată vesta antiglonț, casca și să se strecoare, la propriu, pe sub un proiectil neexplodat al sistemului de rachete „Grad”. După ce a găsit mâncarea pentru sugari, s-a întors la femeie.

Când a văzut pachetele, femeia a izbucnit în lacrimi. L-a implorat pe Ivan să plece împreună cu ea din orașul asediat. Pentru bărbat însă, această acțiune ar fi însemnat dezertare. Astfel, a refuzat.

Între timp, apărarea orașului Mariupol se clătina din ce în ce mai tare. Efectivele, muniția și echipamentele se epuizau treptat. Unitățile ruse străpungeau apărarea în diferite zone ale orașului, iar apărătorii nu dispuneau adesea de mijloace adecvate pentru a distruge eficient tehnica grea a inamicului.

„Cu o armă automată nu poți face mare lucru împotriva unui avion sau a unui tanc”, zâmbește amar „Volk”.

În cele din urmă, drumul militar l-a adus la oțelăria „Azovstal”, ultima fortăreață a Mariupolului. Acolo Ivan a luptat pentru ultima oară înainte de a primi ordinul de a depune armele și de a se preda.

„Știam că captivitatea rusă înseamnă o moarte lentă și chinuitoare. De aceea m-am opus. Înțelegeam