Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță despre reținerea unui cetățean al Federației Ruse, ofițer FSB, la intrarea în Republica Moldova. Acesta ar fi venit în țara noastră pentru a culege informații despre regiunea din stânga Nistrului, mai exact Zona de Securitate.
"Ofițerul învinuit a încercat să intre în Moldova în baza unei legende construite din timp, cu scop turistic declarat (vizitarea mănăstirilor, inclusiv), însă în realitate destinația finală a acestuia era regiunea din stânga Nistrului. Mai exact, scopul vizitei învinuitului ținea de colectarea de date și informații în scopul stocării sau folosirii acestora în dauna suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității de stat sau capacității de apărare a Republicii Moldova", precizează SIS într-un comunicat de presă.
Potrivit SIS, bărbatul anterior a mai fost în Moldova, în perioada septembrie 2017 – septembrie 2019, "timp în care a condus activități desfășurate împotriva securității, independenței și integrității teritoriale ale Republicii Moldova".
La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.





