Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că unii agenți economici au obligația de a asigura acceptarea plăților fără numerar, în lei moldovenești, până la data de 1 iulie 2026.

Această obligație se aplică agenților economici care, în anul calendaristic precedent, au înregistrat în anumite subdiviziuni fizice venituri mai mari de 500 de mii de lei din vânzări cu ridicata, cu amănuntul și/sau din prestarea serviciilor, prin intermediul echipamentelor de casă și de control, se spune într-un comunicat al SFS.

Astfel, în subdiviziunile respective, agenții economici trebuie să ofere posibilitatea achitării fără numerar prin intermediul prestatorilor de servicii de plată licențiați de Banca Națională a Moldovei (BNM).

SFS atenționează că nerespectarea prevederilor art. 7¹ din Legea nr. 845/1992 se sancționează cu amendă de la 4 000 la 6 000 de lei pentru fiecare caz.

Controlul și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.