NewsMaker continuă proiectul special „VOCI” — o serie de reportaje și discuții cu locuitorii satelor moldovenești, care rareori sunt întrebați. În noul episod, am discutat despre sărăcie. Aproape în toate localitățile — la nord, în centru, la sudul țării — am observat aceeași caracteristică. Oamenii povesteau că economisesc la hrană, îmbrăcăminte sau medicamente, dar nu se considerau întotdeauna săraci. Pentru mulți, adevărata sărăcie este starea în care „nu ai nimic de mâncat”.

Dar de ce oamenii care, conform datelor oficiale, trăiesc sub pragul sărăciei, nu se consideră săraci? Unde trece granița dintre sărăcie și viața normală? De ce cei mai nemulțumiți de situația lor sunt adesea reprezentanți ai clasei de mijloc, iar sentimentul de bunăstare depinde nu doar de venituri? Despre aceasta a discutat NewsMaker cu expertul economic IDIS Viitorul, Vjaiceslav Ioniță.

Potrivit lui Ioniță, sărăcia nu este o singură categorie. Chiar și printre persoanele pe care statisticile le clasifică drept sărace, există o gradație proprie.

„Există ultimii 20% — aceasta este deja sărăcia extremă. Există următorii 20% — cu adevărat săraci. Și mai există o clasă superioară a sărăciei. Aceasta din urmă se percepe adesea ca fiind la mijloc, deoarece în jurul lor sunt oameni care trăiesc mult mai rău”, explică economistul.

Potrivit acestuia, oamenii își evaluează situația nu după indicatorii oficiali ai veniturilor, ci comparându-se cu cei din jur.

„Pentru noi nu este important cum trăiesc eu. Este important cum trăiesc eu în comparație cu alții”, spune Ioniță.

De aceea, o persoană care trăiește obiectiv sub pragul sărăciei poate considera sincer că până la adevărata sărăcie îi mai este departe.

În opinia lui Ioniță, economiștii subestimează adesea un lucru: pentru economie nu este important doar cum trăiesc oamenii în realitate, ci și cum își evaluează ei înșiși viața.

„Dacă o persoană consideră că în țară este rău și că va fi și mai rău, aceasta este mult mai important decât cercetările mele științifice. Oamenii trăiesc în funcție de senzații. Mai mult, tocmai senzațiile conduc economia”, afirmă economistul.

El explică că așteptările influențează direct comportamentul oamenilor. Dacă aceștia sunt convinși că urmează o criză, atunci amână achiziția unui apartament, a unei mașini sau a unor electrocasnice, nu se grăbesc să ia credite și încearcă să economisească bani „pentru orice eventualitate”. Chiar dacă, obiectiv, situația lor financiară nu s-a schimbat încă.

Și invers, atunci când oamenii încep să simtă că cel mai rău a trecut, ei cheltuiesc mai activ bani și revin la achiziții mari.

„Economia este o știință exactă. Dar, în același timp, este inexactă, deoarece senzațiile oamenilor influențează economia mult mai puternic decât procesele economice reale”.

Un alt paradox se referă la atitudinea oamenilor față de propria viață. Cei mai nemulțumiți, spune Ioniță, sunt de obicei nu cei mai săraci locuitori ai țării, ci așa-numitul „clasă de mijloc inferioară”.

„Aceștia sunt oamenii care deja își permit să călătorească în străinătate, dar încă nu își permit un hotel bun, un transport confortabil sau o vacanță plăcută. Tocmai ei spun cel mai des că totul este rău și că va fi și mai rău”, povestește economistul.

Potrivit acestuia, cu cât așteptările unei persoane sunt mai mari, cu atât mai critic își evaluează propria bunăstare. Dacă săracii se compară cu cei care trăiesc și mai greu, reprezentanții clasei de mijloc încep să se compare cu cei care trăiesc mai bine. Ei se gândesc mai puțin dacă le ajung banii pentru hrană și mai mult la calitatea drumurilor, a medicinei, a educației, a transportului, a serviciilor și a oportunităților de recreere.

„Nu există nimic mai teribil pentru autorități decât un cetățean prosper”.

Potrivit acestuia, cu cât nivelul de trai al oamenilor este mai ridicat, cu atât cerințele lor față de stat cresc. O persoană prosperă nu mai luptă pentru supraviețuire — ea începe să ceară calitate în viață.

În același timp, economistul subliniază că mulți moldoveni se consideră în mod eronat parte a clasei de mijloc. În opinia sa, criteriile sunt mult mai stricte. Clasa de mijloc este o persoană care cheltuiește pe produse nu mai mult de 15% din venituri, nu se gândește zilnic la costul alimentelor, poate cumpăra sau închiria o locuință, întreține o mașină, plătește pentru activitățile copiilor și călătorește în fiecare an în vacanță.

Astfel de oameni, estimează Ioniță, în Moldova sunt aproximativ 15-20%. Aproximativ aceeași proporție o constituie reprezentanții clasei de mijloc inferioare — ei se simt deja mai sus, dar din punct de vedere al bunăstării nu ajung încă la clasa de mijloc.

În timpul filmărilor, mulți dintre eroi au povestit că nu au fost niciodată mai bogați, dar se simțeau mai liniștiți și mai încrezători.

În opinia lui Ioniță, problema nu constă doar în mărimea salariului.

Oamenii iau decizii nu atât pe baza situației economice reale, cât pe baza propriilor așteptări. Dacă li se pare că urmează o criză, ei amână achizițiile mari, încetează să ia credite și încep să economisească, chiar dacă veniturile lor nu s-au schimbat încă.

„Economia se mișcă în funcție de senzații. Senzațiile oamenilor influențează economia mult mai puternic decât procesele economice reale”, consideră economistul.

Ca exemplu, el aduce anul 2022, când, pe fondul crizei energetice, multe familii au renunțat la achiziția de apartamente sau de bunuri mari, preferând să economisească bani „pentru orice eventualitate”. Ulterior, când sentimentul de anxietate s-a diminuat, cererea a crescut brusc.

Potrivit lui Ioniță, oamenii se adaptează destul de repede chiar și la cele mai grave șocuri.

„Orice șoc mare — pandemie, război, criză economică — durează aproximativ șase luni. Apoi, oamenii se obișnuiesc și încep să trăiască în noua realitate”, spune el.

Însuși Ioniță propune să evaluăm sărăcia nu atât prin salariu, cât prin ceea ce o persoană își poate permite. Unul dintre principalele criterii este alimentația. Potrivit estimărilor sale, doar aproximativ 20% dintre locuitorii Moldovei își pot permite o alimentație completă, fără a se gândi la costul produselor. Ceilalți sunt nevoiți să își limiteze rația sau nu pot asigura o alimentație completă.

Un alt indicator este capacitatea de a se odihni.

În țările Uniunii Europene, unul dintre indicatorii privării materiale este capacitatea unei persoane de a-și permite măcar o dată pe an o vacanță completă, pe care o poate plăti singură.

„Dacă o persoană nu se poate recupera în timpul odihnei, ea este deja considerată săracă”, spune economistul.

După aceste criterii, aproximativ 60% dintre locuitorii Moldovei nu își pot permite o astfel de vacanță, ceea ce înseamnă că sunt considerați săraci.

Ioniță consideră că amintirile despre trecut sunt adesea legate nu atât de nivelul de trai, cât de sentimentul propriei poziții în societate. Acest lucru este vizibil în special în rândul pensionarilor.

Potrivit acestuia, astăzi mulți dintre ei pot obiectiv să își permită mai multe bunuri decât acum câteva decenii. Cu toate acestea, ei se simt mai puțin protejați și mai puțin semnificativi.

„Asupra unei persoane influențează nu doar bunăstarea sa, ci și bunăstarea sa în comparație cu alții”, spune economistul.

Anume sentimentul de pierdere a statutului, în opinia sa, se dovedește adesea a fi mai important decât schimbarea veniturilor.

Un alt exemplu — schimbările în structura consumului. Potrivit acestuia, în ultimele decenii, moldovenii au început să cumpere semnificativ mai des produse care înainte erau considerate mai degrabă rarități decât alimente de zi cu zi.

„Acum treizeci de ani, moldovenii consumau aproximativ 400 de grame de fructe pe an, acum — aproximativ opt kilograme. La fel și cu brânza: înainte se consuma foarte puțin, astăzi a devenit un produs obișnuit”.

În opinia lui Ioniță, tocmai din acest motiv oamenii evaluează adesea nivelul de trai pe baza evenimentelor recente — creșterea prețurilor sau crizelor — și nu pe baza schimbărilor pe termen lung.

La întrebarea dacă sărăcia devine o normă pentru societatea moldovenească, Ioniță răspunde afirmativ.

Potrivit acestuia, există chiar o „filozofie a sărăciei” — obiceiul de a percepe un nivel de trai scăzut ca fiind normalitate.

Cu toate acestea, el subliniază că moldovenii se schimbă treptat. Acest lucru este vizibil atât în structura consumului, cât și în modul în care oamenii călătoresc, folosesc servicii și evaluează calitatea vieții.

În opinia economistului, principalul semn că țara devine cu adevărat mai puțin săracă nu este dispariția săracilor.

„Săracii vor exista întotdeauna. Problema este alta: poate statul să le asigure o viață demnă”, spune el.

Adevăratul indicator al bunăstării