1.420 de note au fost majorate la examenele de clasa a IX-a în urma celor 11.377 contestații depuse la sesiunea din acest an. Prin urmare, a crescut rata de promovare la toate disciplinele.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cele mai multe contestații au fost depuse: # la istoria românilor și universală – 3.950; # la matematică – 3.305; # la limba și literatura română – 2.973; # la limba și literatura română pentru alolingvi – 669; # limba și literatura rusă – 478.

Dacă nu ai reușit să promovezi un examen sau mai multe, mai ai două șanse – două sesiuni suplimentare. Prima va avea loc la mijlocul lunii iulie, iar a doua – în august.

Testările din prima sesiune suplimentară vor avea loc în perioada 7-10 iulie și vor începe la ora 10:00. Poți vedea orarul examenelor aici.

Amintim că la testările din sesiunea de bază din acest an au participat aproximativ 34.000 de elevi.