În luna mai 2026, volumul numerarului eliberat din casele băncilor a depășit încasările cu 412 milioane de lei, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM).
Datele arată că încasările de numerar în sistemul bancar au constituit 15,12 miliarde de lei, cu 43 milioane de lei sau 0,3% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Cea mai importantă sursă de încasări a rămas comercializarea mărfurilor de consum, care a generat 9,11 miliarde de lei, echivalentul a 60,3% din totalul încasărilor. Comparativ cu luna mai 2025, această categorie a înregistrat o creștere de 216 milioane de lei sau 2,4%.
În același timp, alimentarea conturilor persoanelor fizice a adus în bănci 1,4 miliarde de lei, în scădere cu 7,7% față de anul precedent, iar alte încasări au totalizat 2,3 miliarde de lei, în creștere cu 2,8%.
Pe partea de ieșiri, băncile au eliberat numerar în valoare de 15,53 miliarde de lei, cu aproximativ 9,9% mai puțin decât în luna mai a anului trecut.
Cea mai mare parte a banilor a fost retrasă prin bancomate. Eliberările prin ATM-uri au însumat 7,1 miliarde de lei, reprezentând aproape jumătate din totalul numerarului scos din sistemul bancar și marcând o creștere de 3,9% comparativ cu mai 2025.
Totodată, populația a retras 3,4 miliarde de lei direct din conturile bancare, în timp ce cumpărarea valutei de la persoanele fizice a generat plăți de circa 1,6 miliarde de lei.





