Astăzi, 11 iunie, elevii din clasa a IX-a au susținut examenul la limba de instruire. Majoritatea elevilor au spus că nu s-au așteptat că la unul dintre exerciții vor trebui să definească pastelul și să vină cu exemple. Unii scriu că au fost multe capcane și că pretestarea le-a părut mai ușoară.
Până ați spune care sunt reacțiile elevilor, hai să definim pastelul.
Pastelul este o specie a genului liric care prezintă un tablou de natură, față de care autorul își exprimă gândurile, ideile, emoțiile și sentimentele în mod direct, utilizând mijloace de expresivitate artistică. Exemplu de pastel „În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată! E cocostârcul tainic în lume călător, Al primăverii dulce iubit prevestitor. El vine, se înalţă, în cercuri line zboară Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară; Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit, Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!” fragment din „Oaspeții primăverii” de Vasile Alecsandri
#1. „Destul de greu. Sincer, parcă pretestarea o fost mult mai ușoară.”
#2. „Cei care o să verifice, o să-și bage mâinile în cap.”
#3. „Eu am pus din cap acolo, la nimereală.”
#4. „Super simplu! Însă nu știam ce-i pastelul, l-am încurcat cu schița.”
#5. „M-a luat prin surprindere itemul cu pastelul, având în vedere că ultima dată am studiat asta în clasa a III-a.”
#6. „Foarte greu. Mi-a picat fața când am văzut pastelul.”
#7. „A fost ușor, dar au fost foarte multe capcane.”
#10. „Mai nu mi-au apucat lacrimile… Toți credeau că vor da figură de stil la exercițiul 2, dar au dat pastelul.”
#11. Puțin spațiu la textul argumentativ.
#12. M-am pregătit să văd la examen măcar o figură de stil pe care am învățat-o, dar ne-a dat pastel.”
În acest articol poți să vezi ce exerciții ne-au spus că au avut elevii de clasa a IX-a la examenul la limba română.
Rezultatele la examene vor fi anunțate în data de 25 iunie, zi în care pot fi depuse și contestațiile. Acestea vor fi examinate în perioada 26 iunie – 1 iulie. Borderourile cu rezultatele obținute în urma contestațiilor vor fi afișate la centrele de examene.
Apropo, șase elevi au fost eliberați cu nota 10 din oficiu, pentru că au fost premiați la olimpiada republicană.



