Un lot de ouă de găină, produse de operatorul din domeniul alimentar SRL „DANT-AGRO”, a fost retras de pe piață, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Măsura a fost dispusă după ce în probele de fecale prelevate de la găinile ouătoare din exploatația producătorului a fost depistată prezența bacteriei Salmonella Typhimurium. „În aceste condiții, există riscul contaminării ouălor provenite din lotul respectiv”, explică ANSA.

ANSA recomandă cetățenilor să nu consume ouăle provenite din lotul menționat. Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt îndemnate să le returneze la unitatea comercială de unde au fost procurate, în baza bonului fiscal sau a facturii.

Salmonella poate provoca toxiinfecții alimentare, manifestate prin simptome precum febră, dureri abdominale, greață, vărsături și diaree. Copiii, vârstnicii și persoanele cu sistem imunitar compromis sunt cele mai vulnerabile la complicații.