Un cetățean moldovean în vârstă de 41 de ani, care conducea un microbuz de model Mercedes Sprinter, venind din Germania, a fost depistat de funcționarii postului vamal Leușeni cu o substanță presupusă a fi cannabis, camuflată printre alte bunuri.

În cadrul verificărilor detaliate, în coletele neînsoțite, au fost depistate un recipient și un pliculeț cu conținut de substanță vegetală cu miros specific, presupusă a fi cannabis. Substanța a fost ridicată și urmează a fi supusă expertizei.

Într-un alt caz, un pasager, cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 69 de ani, care călătorea cu un autocar pe ruta Cehia – Republica Moldova, a fost depistat cu un pistol de tip Zoraki 914 Auto și muniție aferentă. Arma, descoperită în bagajul de mână, nu a fost declarată.

Bunurile au fost ridicate, iar persoanele riscă să fie sancționate.