Pavilionul „Apartamentul Deschis”, amplasat pe str. București 68/1 din Chișinău, a fost demontat în contextul lucrărilor de reconstrucție a scuarului în care era integrat. Spațiul era cunoscut drept o platformă culturală deschisă, unde au avut loc proiecții de film, expoziții foto, precum și evenimente muzicale.
Potrivit lui Vladimir Us, reprezentant al asociației Oberliht, intervenția a avut loc fără o notificare prealabilă către inițiatorii proiectului. Acesta afirmă că echipa nu cunoaște în prezent locația elementelor construcției, inclusiv echipamentele de proiecție, mobilierul și uneltele utilizate în cadrul evenimentelor.
„Știam că Apartamentul Deschis este inclus în proiectul de reamenajare a scuarului. Conform planului, amenajarea urma să fie realizată cu păstrarea obiectului”, a declarat Vladimir Us.
Scuarul se află în proces de reconstrucție, lucrările fiind demarate la sfârșitul lunii aprilie de către Primăria Chișinău.
Unul dintre autorii proiectului de reamenajare, arhitectul Rolan Rotari, a confirmat pe rețelele sociale că pavilionul trebuia păstrat și integrat în noul concept al spațiului public. Acesta a solicitat explicații din partea Preturii sectorului Buiucani cu privire la demontare.
Astăzi, primarul capitalei, Ion Ceban, a comentat situația, afirmând că zona va fi transformată într-un spațiu cultural destinat tuturor generațiilor. El a subliniat că în perimetrul respectiv vor fi organizate activități publice, având în vedere proximitatea instituțiilor culturale. Edilul a mai declarat că spațiul se afla de ani de zile într-o stare de degradare și că autoritățile își asumă continuarea lucrărilor de modernizare.
Totodată, acesta a menționat că în zonă au avut loc evenimente LGBT, amintind de o decizie a Consiliului Municipal Chișinău privind interzicerea marșurilor de acest tip, reiterând că aceasta este și poziția sa personală.
În același timp, Ministerul Culturii al Republicii Moldova a venit cu o reacție oficială, precizând că proiectul de reamenajare a scuarului a fost examinat de Consiliul Național al Monumentelor Istorice la data de 13 octombrie 2023. Potrivit instituției, beneficiarul proiectului este Pretura sectorului Buiucani, iar documentația aprobată prevedea păstrarea pavilionului și integrarea acestuia în spațiul reamenajat.
Ministerul subliniază că toate procedurile legale și soluția avizată de CNMI trebuie respectate întocmai. În forma aprobată, proiectul includea explicit conservarea pavilionului „Apartamentul Deschis”.
„Înțelegem îngrijorarea celor care au cunoscut acest loc și care l-au folosit, de-a lungul anilor, pentru întâlniri, discuții, evenimente și proiecte culturale. Este important să se stabilească în ce condiții a fost demolat pavilionul și cine a dispus intervenția. Reamenajarea spațiilor publice este necesară, dar ea trebuie făcută respecând legislația în vigoare, cu grijă față de patrimoniu, față de memoria locului și față de comunitățile care au contribuit sau contribuie la viața culturală a Chișinăului”, se arată în poziția Ministerului Culturii.
Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii despre soarta elementelor demontate și nici despre eventuale sancțiuni sau responsabilități administrative în acest caz.





