Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat joi, 18 iunie, în Parlament un proiect de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și a reorganizării administrativ-teritoriale. Reprezentanții formațiunii afirmă că susțin necesitatea reformei, însă consideră că deciziile privind comasarea localităților, modificarea hotarelor sau reorganizarea primăriilor trebuie luate cu participarea directă a cetățenilor.
„O reformă autentică se face împreună cu oamenii, nu în spatele ușilor închise. Cetățenii trebuie să fie consultați atunci când este decis viitorul comunităților lor”, au declarat reprezentanții MAN.
Deputatul Gaik Vartanean a anunțat că proiectul va fi transmis tuturor fracțiunilor parlamentare și că formațiunea este deschisă la propuneri pentru îmbunătățirea inițiativei. Potrivit proiectului, cetățenii ar urma să răspundă la două întrebări: dacă sunt de acord ca lichidarea sau comasarea primăriilor să fie posibilă doar după consultarea și aprobarea cetățenilor din localitățile vizate și dacă susțin ca proiectul final al reformei administrației publice locale să fie supus unui referendum republican înainte de adoptarea legii. Referendumul consultativ ar urma să fie organizat pe 13 septembrie 2026.
„Așteptăm susținere și suntem deschiși pentru propuneri care să îmbunătățească inițiativa”, a declarat Gaik Vartanean.
De asemenea, deputata MAN Angela Cutasevici a declarat că cetățenii trebuie să se poată pronunța asupra condițiilor în care pot avea loc comasarea sau lichidarea primăriilor și asupra necesității ca proiectul final al reformei să fie supus aprobării populare înainte de adoptare.
„Susținem reforma administrației publice locale. Republica Moldova are nevoie de instituții locale mai puternice și de servicii publice mai bune. Dar o reformă cu impact major asupra comunităților trebuie să fie precedată de consultarea oamenilor”, a subliniat Cutasevici.
Precizăm că reforma administrației publice locale face parte din Strategia de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030. Unul dintre instrumentele prevăzute este amalgamarea voluntară a localităților, prin care două sau mai multe unități administrativ-teritoriale se pot uni pentru a forma administrații locale mai puternice și cu resurse financiare sporite. Autoritățile argumentează că reforma este necesară în condițiile în care multe primării din Republica Moldova au un număr redus de locuitori și resurse limitate, ceea ce afectează capacitatea acestora de a implementa proiecte de dezvoltare și de a furniza servicii publice moderne.





