Președinta Maia Sandu afirmă că nu are nicio legătură cu angajarea verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, în funcția de purtătoare de cuvânt în cadrul Î. S. MoldATSA. Totodată, șefa statului a calificat venitul pe care l-a încasat verișoara sa în cadrul întreprinderii drept „bani nemeritați” și a subliniat că aceștia trebuie întorși. Declarațiile au fost făcute la emisiunea În Profunzime de la Pro TV.
„Nu am nicio legătură cu această angajare, nu am recomandat-o, nu am fost informată, nu am fost consultată vizavi de această angajare. Eu am aflat din investigațiile de presă din aceste zile despre faptul că a fost angajată fără concurs și despre salariul pe care l-a primit și e clar că nu a putut să livreze un comunicator pentru o sumă de 120 000 de lei. Deci nu-mi imaginez ce poate să livreze un comunicator pentru așa o sumă, așa cum nu pot să-mi imaginez ce poate să livreze un șofer care a primit 60 000 de lei pe lună. Singurii oameni care trebuie să aibă salarii mari și competitive la nivel internațional sunt controlorii, pentru că de ei depinde siguranța spațiului aerian. Restul arată a bani nemeritați. Nu știu ce a produs, dar după mine este amoral să iei bani nemeritați și acești bani trebuie întorși. (…) În cel mai complicat caz, dacă nu pot fi întorși la MoldATSA, toți acești bani trebuie donați la o casă de copii, la o casă de bătrâni, deci există suficiente modalități prin care acești bani trebuie să meargă acolo unde sunt meritați și nu acolo unde nu au fost meritați”, a punctat Sandu.
În mai puțin de un an de activitate în calitate de purtătoare de cuvânt la MoldATSA, întreprindere de stat responsabilă de securitatea traficului aerian din R. Moldova, Anastasia Taburceanu a fost remunerată cu peste un milion de lei. Asta arată datele oficiale colectate și analizate de RISE Moldova.
Informațiile au generat dezbateri în mediul online. În acest context, pe 23 iunie Anastasia Taburceanu a anunțat că pleacă din funcția de purtătoare de cuvânt la MoldATSA.
Anastasia Taburceanu a fost angajată la MoldATSA la începutul lunii iunie 2025.





