Declarația a fost făcută de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră, difuzată de Jurnal TV. „Trebuie să calculăm prejudiciul adus mediului, în special Nistrului. Acest lucru include pierderile suferite de locuitorii din Bălți, care au rămas fără apă timp de mai multe zile, dar cel mai grav prejudiciu este cel adus râului și biodiversității. Este esențial să avem un dosar bine fundamentat, pe baza căruia să ne adresăm instanțelor internaționale pentru a recupera aceste prejudicii. Deși nu știm cum se va încheia acest proces, trebuie să ne facem treaba cu seriozitate și să avem un dosar solid. Sperăm că, într-un final, vinovatul, adică Federația Rusă, va plăti aceste prejudicii, nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru Ucraina. Documentăm zilnic tot ce se întâmplă pe Nistru. Avem deja o sumă inițială”, a afirmat ministrul Mediului, care a menționat anterior că prejudiciul se ridică la miliarde de lei.
Hajder a subliniat că sursa poluării a fost oprită și că pe Nistru nu au mai fost observate pete noi de produse petroliere. „Ne referim doar la anumite pete care s-au depus inițial în anumite zone și pe care le putem observa acum în cantități foarte mici în zone îndepărtate”, a explicat el.
În ceea ce privește siguranța pescuitului în noul sezon, ministrul a declarat că răspunsul va fi oferit după încheierea perioadei de prohibiție a pescuitului. „După ce se va finaliza perioada de prohibiție, vom efectua probe. Vom veni cu recomandări și informații cu privire la siguranța peștelui”, a adăugat Gheorghe Hajder.
Reamintim că, în luna martie, Moldova a fost afectată de poluarea Nistrului cu produse petroliere, ca urmare a atacului rus asupra hidrocentralei ucrainene din Novodnestrovsk. Concentrația substanțelor poluante în primele zile a depășit norma admisă de 40 de ori.




