În cadrul întâlnirii recente, oficialii au discutat despre evoluția procesului de negocieri și despre prioritățile pentru perioada următoare, având în vedere parcursul european al Republicii Moldova. Discuțiile au inclus și experiența Slovaciei în ceea ce privește consolidarea instituțiilor, atragerea de investiții și implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, conform informațiilor transmise de moldpres.md.
„M-am bucurat să discut, la Chișinău, cu Juraj Blanár, ministrul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei, despre stadiul actual al procesului de negocieri și obiectivele pentru următoarea perioadă. De asemenea, am vorbit despre lecțiile pe care le putem învăța din experiența colegilor din Bratislava în consolidarea instituțiilor și avansarea reformelor”, a declarat Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra a exprimat recunoștință autorităților slovace pentru cooperarea oferită și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în parcursul său european.




