Prevederea din proiectul politicii bugetar-fiscale care viza impozitarea banilor primiți la nunți, cumetrii și alte evenimente de familie a fost eliminată. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, spune că decizia a fost luată după consultările publice, transmite IPN.

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a declarat că intenția autorităților nu a fost introducerea unor taxe pentru banii primiți la evenimentele de familie, ci prevenirea folosirii donațiilor de valoare mare pentru justificarea unor averi.

„Scopul nu a fost de a perturba sărbătorile cetățenilor noștri, dar viza mai degrabă situații când diferite categorii de cetățeni, în special, din domeniul public, după unele evenimente pun în declarațiile de avere sume de zeci de mii de euro ca fiind donații și astfel au temei de legalizare a unor sume care trezesc îngrijorări”, a declarat ministrul în cadrul emisiunii „Obiectiv comun” de la TVR Moldova.

Potrivit acestuia, autoritățile au vrut să deschidă o discuție despre nivelul donațiilor considerate rezonabile la astfel de evenimente. Totuși, în urma consultărilor, s-a ajuns la concluzia că eventualele abuzuri pot fi combătute prin mecanismele legale existente.

„După discuții și consultări am convenit că acolo unde există abuzuri, există alte instrumente pentru a interveni”, a afirmat Andrian Gavriliță.

Ministrul a precizat că Executivul a decis să renunțe la această măsură pentru a evita noi nemulțumiri în societate. „La această etapă nu merită să avem asemenea măsuri care să vizeze evenimentele de familie ale cetățenilor. Prin urmare, această măsură va fi exclusă”, a mai spus ministrul Finanțelor.