La întrebarea despre incident, Grosu a răspuns laconic: „Aș spune: ascultați-o pe Ursula von der Leyen. Ea a vorbit ieri și a felicitat în acest context. Acesta este un semnal clar că primul cluster de negocieri va fi deschis în zilele următoare pentru Moldova și Ucraina”, informează unimedia.info. Amintim că vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gerașimova, a fost ținta unei farse telefonice organizate de prankeri ruși, cunoscuți pentru apelurile lor, în care induc în eroare persoane publice și oficiali. Conform înregistrării, aceștia s-au contactat cu Gerașimova, prezentându-se ca fiind ministrul afacerilor externe al Albaniei. Ulterior, oficiala a declarat că fragmentele publicate au fost scoase din context: „Este vorba despre fragmente, scoase dintr-o conversație obișnuită, similară cu multe discuții telefonice pe care le am cu diplomați și parteneri europeni. Dintr-o discuție mai amplă au fost selectate, tăiate și prezentate doar anumite părți, pentru a crea interpretări false și a dăuna imaginii Republicii Moldova”, a scris ea pe rețelele sociale. Pe 9 iunie 2026, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Moldova și Ucraina vor deschide în zilele următoare primul cluster de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute în cadrul prezentării celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Grosu despre incidentul cu Gerașimova: Ascultați-o pe Ursula von der Leyen
La întrebarea despre incident, Grosu a răspuns: „Aș spune: ascultați-o pe Ursula von der Leyen. Ea a vorbit ieri și a felicitat în acest context. Acesta este un semnal clar că primul cluster de negocieri va fi deschis în zilele următoare pentru Moldova și Ucraina.” Vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gerașimova, a fost ținta unei farse telefonice organizate de prankeri ruși.





