O grădiniță privată de pe strada Studenților din municipiul Chișinău continuă să fie frecventată de copii la aproape nouă luni de la retragerea autorizației sanitare de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică. În august 2025, și Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică dispunea sistarea activității grădiniței până la înlăturarea neconformităților. În instanță există mai multe litigii între autorități și compania care gestionează instituția de educație timpurie, fără a exista o finalitate. Cazul a ajuns în atenția instituțiilor de control, dar și a ZdG, după sesizările unor locuitori din apropierea instituției de învățământ preșcolar. Reprezentanții grădiniței susțin că decizia de retragere a autorizației sanitare nu produce efecte juridice până la validarea acesteia de către instanța de judecată și că instituția își desfășoară activitatea în mod legal.
Potrivit documentelor consultate de ZdG, primele sesizări au fost depuse în iunie 2025 de locuitori din zonă, care au solicitat verificarea legalității funcționării grădiniței „EduCentru Pro” de pe strada Studenților din capitală. În iulie 2025, reprezentanții Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) au efectuat verificări la adresa respectivă. În urma controlului a fost întocmit actul de inspectare și s-a emis o prescripție în care au fost consemnate neconformități ale normelor și regulilor de apărare împotriva incendiilor. În august 2025, instituția a dispus sistarea activității grădiniței până la înlăturarea neconformităților.
Ulterior, la 19 august 2025, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a informat unul dintre petiționari că, în urma unei sesizări depuse, a fost inițiată o anchetă de serviciu în cadrul căreia urma să fie verificată: „legalitatea și temeinicia actului permisiv”, iar în septembrie s-a decis retragerea acestuia. În urma verificărilor, instituția a informat petiționarii despre adoptarea deciziei de retragere a autorizației sanitare eliberate anterior. În documentele ulterioare, ANSP a precizat că SRL „Conect-VIM”, firma care deține grădinița, nu mai deține permisive valabile pentru desfășurarea activităților la adresa respectivă.
După retragerea autorizației, unii locuitori din zonă au depus noi sesizări către ANSP, poliție și alte instituții ale statului, în care susțin că activitatea grădiniței a continuat și după retragerea actelor. Datele publice arată că, în iunie 2026, grădinița este funcțională, fapt confirmat de ZdG în urma unui apel telefonic unde prin care am solicitat detalii despre înscrierea unui copil în instituția de educație timpurie.
Contactat de redacție, Maxim Cazacu, unul dintre locuitorii care a depus sesizări privind activitatea grădiniței, susține că petiționarii sunt nemulțumiți de lipsa unor măsuri.
„Toate instituțiile se pronunță că ei activează ilegal, însă nimeni nimic nu întreprinde. E straniu că activează o grădiniță unde sunt aduși copii, fără acte și nu este rezolvată problema”, afirmă acesta.
El menționează că există semne de întrebare și la alte sesizări depuse de locuitori. Potrivit lui, Inspectoratul pentru Protecția Mediului ar fi constatat nereguli legate de amenajarea unei parcări și ar fi calculat un prejudiciu, iar materialele au fost transmise organelor de drept.
„Din câte cunosc actul este și la procuratură. Noi am fost și am depus mărturii la poliție, însă asta a fost vreo trei sau patru luni în urmă”, afirmă el. „Noi nu avem intenția de a ponegri pe cineva, Pur și simplu e o situație în care trebuie să faci totul legal”, a adăugat locuitorul.
Întrebat ce anume i-a determinat pe locuitori să sesizeze autoritățile, Cazacu a declarat că principalele nemulțumiri țin de fluxul mare de automobile generat de activitatea grădiniței într-o zonă rezidențială. Potrivit acestuia, părinții care aduc copiii parchează frecvent în apropierea porților locuitorilor, iar traficul s-ar fi intensificat odată cu extinderea activității instituției.
„Nu ne deranjează copiii, ci numărul mare de automobile care vin zilnic, faptul că se creează o aglomerație și că ei blochează porțile oamenilor” afirmă acesta.
Datele de pe portalul instanțelor de judecată arată că SRL-ul care gestionează grădinița, „Conect-VIM”, este implicat în mai multe litigii. Datele publice arată că, în septembrie 2025, la Judecătoria Chișinău a fost înregistrată solicitarea ANSP privind „suspendarea și retragerea licențelor/autorizațiilor ce vizează activitatea de întreprinzător” în privința companiei „Conect-VIM”. În octombrie 2025, instanța a admis cererea reprezentanților întreprinzătorului SRL „Conect-Vim” privind ridicarea excepției de neconstituționalitate. Ulterior, pe dosar, au avut loc mai multe ședințe de judecată, iar pe 2 iunie, instanța „a amânat deliberarea și pronunțarea” pentru data de 15 iunie 2026.
În luna martie 2026, tot la Judecătoria Chișinău a fost înregistrată solicitarea INST privind „suspendarea activității instituției” deținute de către „Conect-VIM”. La cea mai recentă ședință, din 4 iunie 2026 , a fost depusă o cerere de strămutare a cauzei.
Totodată, datele de pe portalul instanțelor de judecată mai arată că, după retragerea actului permisiv de către INST, reprezentanții SRL „Conect-VIM” au atacat decizia în instanță. Ședința programată pentru 13 mai 2026 a fost amânată pentru anul viitor, urmând să aibă loc pe 25 februarie 2027.
În martie 2026, tot la Judecătoria Chișinău, a fost înregistrată o altă cerere a companiei, o contestație împotriva unui procesul-verbal din 14 noiembrie 2025 și a unei decizii din 23 decembrie 2025 care viza „desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător”. Următoarea ședință pe dosar este programată pentru 1 iulie 2026.
În mai 2026, compania a contestat în instanță și un proces-verbal din 20 februarie 2026 care viza „încălcarea legislației și documentelor normative în construcții”. Următoarea ședință este programată pentru 23 iunie 2026.
Printre dosare se numără și unul civil intentat de SRL „Conect-VIM” împotriva Agenției Naționale de Siguranța Alimentelor (ANSA), care are ca obiect „controlul legalității actelor administrative ale administrației publice centrale de specialitate”. Potrivit datelor publice, cauza urmează să fie examinată la 20 octombrie 2026 de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
Compania „Conect-VIM” SRL a fost înregistrată în 2009, fondator și administrator fiind Ion Crețu. Compania anunță că activează ca un „centru de dezvoltare și educare a copiilor (de la 2-9 ani), cursuri de pregătire școlară, artă, oratorică”. Firma gestionează grădinița EduCentru, care anunță pe paginile sale de pe rețelele de socializare că gestionează două filiale pe strada Studenților și una pe strada Ginta Latină din Chișinău.
Într-un răspuns adresat ZdG la 9 iunie 2026, ANSP a precizat că retragerea autorizației sanitare de funcționare a grădiniței a fost determinată de neconformitățile constatate în urma unui control inopinat efectuat pe data de 3 septembrie 2025 la agentul economic „în cadrul examinării unei petiții și a demersului Ministerului Sănătății”. În răspuns se menționează că în urma verificării au fost constatate „mai multe neconformități raportate la cerințele sanitare aplicabile instituțiilor de educație timpurie”. Potrivit instituției, inspectorii au identificat neconformități privind:
ANSP adaugă că, în cadrul controlului, au fost constatate și „discrepanțe în cele declarate/prezentate de către agentul economic la etapa autorizării și cele constatate de fapt la fața locului”, aceste circumstanțe fiind la baza deciziei de retragere a autorizației sanitare.
Totodată, instituția precizează că ancheta de serviciu a fost inițiată și efectuată „în scopul elucidării tuturor circumstanțelor care au stat la baza eliberării actului permisiv pentru activitatea instituției de educație timpurie cu pricină”. Ulterior, ANSP susține că s-a adresat în instanța de judecată pentru validarea măsurii restrictive privind retragerea autorizației sanitare și interzicerea desfășurării activității grădiniței.



