Banca americană de investiții Goldman Sachs și-a redus prognoza privind prețul mediu al petrolului Brent pentru anul 2027, estimând că acesta va ajunge la 80 de dolari pe baril, pe fondul creșterii ofertei globale și al unei cereri mai slabe decât se anticipa anterior.
Analiștii instituției financiare explică revizuirea prin majorarea producției de petrol în Statele Unite, Brazilia, Guyana, Venezuela și Emiratele Arabe Unite, precum și prin schimbările structurale ale consumului, în special în China.
Potrivit raportului, tranziția accelerată a Chinei către alternative precum vehiculele electrice continuă să afecteze cererea de petrol. "Presupunem că puțin peste 10% din slăbiciunea cererii va persista pe măsură ce China accelerează trecerea către alternative, inclusiv automobile electrice", se arată în analiza Goldman Sachs.
Cu toate acestea, banca și-a menținut estimarea potrivit căreia petrolul Brent va avea un preț mediu de 90 de dolari pe baril în trimestrul IV al anului 2026. Potrivit experților, efectele perturbărilor prelungite ale transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz sunt compensate de un deficit de ofertă mai redus decât se anticipa inițial.
Goldman Sachs estimează că deficitul global de petrol din trimestrul al doilea a fost limitat la 5–6 milioane de barili pe zi, în condițiile în care cererea modestă și surplusul existent pe piață au atenuat impactul reducerii exporturilor din Orientul Mijlociu.
Totodată, banca și-a modificat estimările privind reluarea fluxurilor petroliere din Golf. Dacă anterior anticipa normalizarea exporturilor până la sfârșitul lunii iunie, acum consideră că acest proces va fi finalizat abia la sfârșitul lunii august. Potrivit raportului, acest scenariu presupune că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz va reveni la aproximativ 70% din nivelul existent înaintea conflictului.
Analiștii Goldman Sachs avertizează însă că riscurile geopolitice rămân ridicate. Într-un scenariu negativ, în care perturbările exporturilor persistă, prețul petrolului Brent ar putea depăși 110 dolari pe baril la sfârșitul anului 2026. Într-un scenariu și mai sever, dacă problemele din Strâmtoarea Ormuz se vor prelungi timp de un an, cotațiile ar putea urca până la 140 de dolari pe baril în 2027.
Pe de altă parte, o normalizare mai rapidă a livrărilor și o cerere globală mai slabă ar putea împinge prețurile în jos, până la aproximativ 70 de dolari pe baril la sfârșitul anului 2026 și 60 de dolari pe baril în 2027.
Alte Știri din actual SUA au trimis marina să păzească petrolul lumii. 7 milioane de barili trec zilnic prin Ormuz actual Moldovenii, jefuiți online! Prejudiciile au crescut de aproape 7 ori în 3 ani, până la 272 de milioane de lei





