Vicepremierul pentru integrarea europeană, Cristina Gerașimov, a devenit victima unui prank telefonic realizat de prankeri ruși, Vovan și Lexus. Pe 10 iunie, aceștia au publicat o înregistrare a conversației cu ea, prezentându-se drept ministrul afacerilor externe al Albaniei. În cadrul discuției, Gerașimov a exprimat nemulțumirea față de modul în care progresează procesul negocierilor pentru aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Ulterior, ea a confirmat autenticitatea conversației, dar a declarat că prankeri au publicat înregistrarea incomplet și au scos din context o parte din afirmațiile sale.
Prankeri au postat o înregistrare de 18 minute a conversației cu vicepremierul. În aceasta, interlocutorul Gerașimov, care s-a prezentat ca fiind șeful Ministerului Afacerilor Externe al Albaniei, discută cu vicepremierul despre procesul de integrare europeană a Moldovei, reintegrarea Transnistriei și Ziua Victoriei.
Principala temă a discuției a fost integrarea europeană. Gerașimov a declarat că nu observă „pași concreți” din partea țărilor UE în promovarea Moldovei. Ea a subliniat că, după summitul Comunității Politice Europene de la Erevan, care a avut loc în luna mai, „nu a primit semnale pozitive”. De asemenea, ea a menționat că „Germania nu oferă informații clare despre etapele următoare ale procesului”.
În plus, Gerașimov a adăugat că președintele Maia Sandu „este îngrijorată de ritmul integrării europene”.
După publicarea înregistrării, vicepremierul a comentat situația pe Facebook.
„Cu cât Moldova avansează mai activ pe calea europeană, cu atât mai puternice devin încercările de dezinformare din partea Federației Ruse, menite să submineze acest proces. În cazul materialului publicat, este vorba despre fragmente scoase din contextul unei conversații obișnuite, asemănătoare multor discuții telefonice pe care le am cu diplomați și parteneri europeni. Dintr-o conversație mai lungă au fost selectate, scurtate și prezentate doar anumite fragmente, pentru a crea interpretări false și a dăuna imaginii Republicii Moldova”, a declarat ea.
Reamintim că acesta nu este primul caz în care oficialii moldoveni devin obiectul prankurilor lui Vovan și Lexus. Anterior, aceștia au comunicat sub nume fictive cu președintele Maia Sandu, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și fostul președinte Nicolae Timofti.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram @newsmakerlive. Acolo veți găsi rapid tot ce este important de știut acum despre Moldova și regiune.
Puteți contribui la jurnalismul de calitate, sprijinindu-ne o dată prin sistemul E-commerce de la banca maib sau puteți face o abonare lunară pe Patreon! Astfel, veți deveni parte a schimbării Moldovei în bine. Datorită sprijinului dumneavoastră, vom putea realiza și mai multe proiecte noi și importante și vom rămâne independenți. Indiferent de modul în care ne sprijiniți, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a deveni partenerul nostru. Nu este greu și chiar plăcut.





