Sentința va fi pronunțată pe 30 iulie. Dezbaterile în proces s-au încheiat pe 22 iunie la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pe banca acuzaților se află fostul președinte al Băncii de Economii și încă patru foști membri ai Comitetului de creditare al băncii, scrie rupor.md. Potrivit acuzării, în perioada 2005–2012 aceștia au acordat credite mai multor agenți economici, încălcând regulile interne ale băncii și principiile prudenței bancare. Procurorii susțin că creditele au fost acordate fără o verificare reală a capacității debitorilor de a rambursa banii, pe baza unor dosare incomplete, fără o determinare clară a surselor de rambursare și cu garanții insuficient evaluate sau slab controlate. În unele cazuri, conform acuzării, banii au fost folosiți în alte scopuri decât cele declarate. Paguba adusă Băncii de Economii este estimată la aproximativ 3 miliarde de lei. În concluzii, procurorii au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru fostul președinte al băncii. Pentru ceilalți patru foști membri ai Comitetului de creditare, acuzarea a solicitat câte 13 ani de detenție. Toate pedepsele cerute de procurori să fie executate în penitenciar de tip semiînchis. De asemenea, procurorii au cerut interzicerea inculpaților de a ocupa funcții în domeniul bancar pe o perioadă de cinci ani. În plus, acuzarea solicită admiterea acțiunii civile și recuperarea prejudiciului material în favoarea Băncii de Economii de la inculpați. Până la intrarea în vigoare a sentinței, procurorii au cerut plasarea celor cinci inculpați în arest preventiv, măsură ce urmează a fi aplicată direct din sala de judecată.
Fostul președinte al BEM riscă 15 ani de închisoare în dosarul creditelor de miliarde
Sentința va fi pronunțată pe 30 iulie. Dezbaterile în proces s-au încheiat pe 22 iunie la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde fostul președinte al Băncii de Economii și alți patru foști membri ai Comitetului de creditare sunt acuzați de acordarea de credite fără respectarea regulilor interne.

Mai multe din Economic
1
Economic
Percheziții la o companie de construcții din Moldova: administratorii, suspectați de evaziune fiscală
6 min2
Economic
Remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA: venit de 120 de mii lei pe lună, mai mare decât al Maiei Sandu
7 min

