Agricultorii anunță traseele naționale pe care vor protesta miercuri, 24 iunie. Aceștia susțin că ar fi supuși presiunilor, înainte de manifestațiile la care vor participa.
Fermierii urmează să iasă cu tehnică agricolă în următoarele locații:
Totodată, Asociația „Forța Fermierilor” notează că protestul ar putea avea loc și pe drumul Chișinău – Tiraspol, la intrarea în Anenii Noi.
„Pe parcursul zilei de azi, Asociația Forța Fermierilor a primit multiple mesaje din teritoriu despre acțiuni de abuz și intimidare din partea Poliției în raport cu agricultorii, care intenționează să iasă la proteste legale. Colaboratorii poliției din unele raioane solicită listele participanților, telefonau fermierilor cu recomandări să stea acasă și chiar un șef de direcție din Chișinău, fără nici un temei legal, a cerut ca președintele Asociației să vină la el. Regretăm foarte mult că în plin proces de integrare europeană Poliția recurge la metode represive pentru a constrânge dreptul constituțional la protest”, afirmă reprezentanții Asociației.
Redacția Realitatea a solicitat Inspectoratului General al Poliției reacție la acuzațiile fermierilor. Până la momentul publicării știrii, nu am recepționat un răspuns. Revenim cu alte informații relevante la subiect, imediat ce le obținem.





