Deputata Diana Caraman a fost aleasă în funcția de președintă a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), în cadrul celui de-al XI-lea Congres al formațiunii. Decizia a fost adoptată de cei 254 de delegați prezenți, care au reprezentat organizațiile teritoriale ale partidului din întreaga țară. Tot în cadrul congresului, Constantin Starîș și Vladimir Telnov au fost desemnați secretari ai Comitetului Central al PCRM.

Fondatorul formațiunii, Vladimir Voronin, care a condus partidul timp de peste 30 de ani, a primit titlul de președinte de onoare al PCRM.

Diana Caraman este deputată în actualul legislativ și face parte din Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Ea este membră a PCRM din anul 2016, iar între 2019 și 2021 a ocupat funcția de secretar al partidului.

Caraman a participat în ultimii ani la mai multe proteste asociate grupului politic condus de Ilan Șor. În 2023, întrebată despre prezența sa la aceste manifestații, aceasta declara că a participat din interes pentru subiectele abordate și că nu a acordat importanță organizatorilor protestelor, transmite Ziarul de Gardă.