Cursele BlaBlaCar sunt acum disponibile și în Republica Moldova. Pe site-ul aplicației putem observa că în lista țărilor disponibile a apărut și Moldova, iar cei care vor să călătorească prin țară și să împartă mașina cu alți pasageri, atunci BlaBlaCar ar putea fi o opțiune.
BlaBlaCar este o platformă de carpooling, adică un serviciu prin care șoferii care au locuri libere în mașină le pot oferi altor persoane care călătoresc pe aceeași rută.
Cum funcționează BlaBlaCar? Șoferul publică o cursă, indică punctul de plecare și destinația. Tot el setează contribuția financiară pe care o va achita fiecare pasager. Pasagerul caută o cursă, introduce traseul dorit și data călătoriei, consultă ofertele și o alege pe cea mai potrivită. De asemenea, pasagerul va rezerva un loc prin aplicație sau pe site. Șoferul și pasagerii se întâlnesc la locul stabilit.
Platforma nu este destinată transportului comercial de pasageri. Ideea principală este împărțirea costurilor unei călătorii deja planificate, precum combustibilul sau taxele de drum.
În imaginea de mai jos vezi cursele care ar putea fi disponibile în Republica Moldova.
Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau AppStore.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.





