Cabinetul condus de Adrian Veștea a picat luni seară la votul de învestitură din Parlament, aruncând scena politică într-un blocaj total. Calculele noului Executiv s-au prăbușit definitiv după ce boicotul simultan al AUR și UDMR a lăsat coaliția fără majoritatea necesară, transformând ședința decisivă într-un eșec major pentru premierul desemnat. Guvernul Veștea, care avea nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru învestire, a primit doar 189.

Astfel, România rămâne în continuare cu Guvern interimar, iar președintele Nicușor Dan trebuie să nominalizeze un nou candidat la funcția de premier pe baza consultărilor cu partidele.

Procesul de votare pentru învestirea Guvernului Veștea a început luni seară într-o atmosferă de tensiune extremă în Parlament, marcată de o răsturnare totală de situație. Liderul AUR, George Simion, a anunțat oficial că parlamentarii săi refuză să susțină noul Executiv și a orchestrat un boicot, părăsind în masă plenul reunit în plină procedură de vot, după ce a catalogat sala drept „sinonimă cu trădarea”.

„Este jocul democrației”, a răspuns Cîmpeanu, care a primit această întrebare în contextul în care parlamentarii AUR au părăsit sala de plen, în ciuda negocierilor purtate în această seară cu el, cu premierul desemnat Adrian Veștea și cu Bogdan Ivan de la PSD.

Întrebată ce concesie ar fi făcut AUR, el a spus: „Afirmația conform căreia dacă AUR va vota un guvern în România, se va comporta ca un partid responsabil. Cred că e suficient la nivel de mesaj”.

„Guvernul Veștea/Nicușor a picat la vot!”, a scris liderul AUR pe Facebook înainte de încheierea votului.

Paul Stănescu, fost secretar general al PSD, a declarat luni seară în Parlament că Sorin Grindeanu ar trebui să fie propus premier în cazul în care Guvernul Veștea pică la votul din această seară.

Întrebat ce părere are despre negocierile dintre PSD și AUR, Paul Stănescu a refuzat să comenteze: „Mă abțin”.

Acesta spune că următoarea propunere de premier a președintelui Nicușor Dan ar trebui să fie Sorin Grindeanu, „pentru că PSD a câștigat alegerile”; „E pe primul loc și ar trebui să fie, poate nu Sorin, poate nu vrea el, altcineva, un prim-ministru”.

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat, luni seară, că adevărata problemă pe care țara o are acum este legată de o criză de încredere între cetățean și stat, punctând că misiunea guvernului său va fi de a reconstrui această încredere.

Premierul desemnat și-a început discursul vorbind despre situația internă a României și contextul internațional. El a vorbit și despre o „criză de încredere” între cetățeni și statul român.

„Dacă îmi veți acorda votul, obiectivul meu va fi să contribui la un proiect comun de dezvoltare”, a dăugat Veștea.

„Mă aflu astăzi în faţa dvs pentru a vă solicita votul de încredere al Parlamentului pentru învestirea acestui Guvern. O fac cu respect pentru această instituţie şi cu o convingere simplă: dincolo de tot ce ne separă politic, avem un scop comun: dorinţa sinceră de a face bine ţării noastre”, a transmis Adrian Veștea.

Referindu-se la situaţia internaţională dificilă, la războiul din Ucraina, Veștea a adăugat că adevărata problemă a României este lipsa de încredere.

„Trecem printr-o perioadă complexă, provocări economice serioase, tensiuni sociale acumulate de ani de zile, un context internaţional mai instabil şi mai riscant decât am cunoscut multă vreme, dar dincolo de toate acestea cred că adevărata noastră problemă e alta: o criză de încredere”, a mai declarat Veștea.

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, luni, 22 iunie curent, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea. Ședința a început cu intonarea Imnului Național al României.

Lucrările au fost conduse de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a anunțat că și-au înregistrat prezența 358 de parlamentari din totalul de 464.

Guvernul Adrian Veștea cere votul Parlamentului. A început ședința din plen.