Editura poloneză „Zupagrafika” a lansat o carte dedicată celor 17 circuri din perioada sovietică care există și astăzi. Lucrarea este intitulată „Circ”, iar pe coperta acesteia este ilustrat Circul din orașul Chișinău.

Potrivit unui articol publicat pe pagina editurii, circurile permanente construite în fosta URSS între anii 1960 și 1980 au format o tipologie arhitecturală distinctă. Apărute atât în capitale, cât și în centre regionale, aceste arene au combinat modernismul socialist, ingineria experimentală și spectacolul coregrafiat.

„Această carte documentează 17 clădiri de circ din perioada sovietică așa cum există ele astăzi. Unele rămân încă locuri de spectacol active, iar altele sunt în curs de restaurare după o perioadă de neglijență. Împreună, ele dezvăluie un capitol mai puțin cunoscut al arhitecturii moderniste postbelice, modelat de ideologie și divertisment de masă.”

Prima parte a cărții explorează istoria și arhitectura acestor clădiri emblematice. A doua jumătate conține cinci machete ilustrate din hârtie pe care cititorii le pot presa și asambla pentru a recrea structurile de circ selectate.

În carte cititorii vor găsi: # Circul de Stat Bișkek (Kârgâzstan); # Circul de Stat Chișinău (Moldova); # Circul de Stat Dnepr (Ucraina); # Marele Circ de Stat Moscova (Rusia); # Circul de Stat Tașkent (Uzbekistan).

Circul de Stat din Chișinău este un edificiu construit în 1981 și prevăzut pentru reprezentații de circ. Sala de spectacole, cu 1.900 locuri dispuse în amfiteatru, are o arenă cu diametrul de 13 metri.

O studentă la Urbanism și Arhitectură a regândit designul interior al Circului din Chișinău. Vezi în acest material mai multe detalii.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.