Videoclipuri jignitoare, deepfake și publicații umilitoare pe TikTok și Telegram au devenit o parte nouă a unei probleme vechi — bullying-ul școlar. În Moldova, această temă a fost adusă în atenție după declarația Ministerului Educației privind răspândirea conținutului ilegal și umilitor împotriva elevilor și profesorilor. NM a analizat unde se află limita dintre o ceartă și bullying, de ce hărțuirea nu se oprește după ore și ce ar trebui să facă adulții pentru a opri violența.

Psihologul și fondatoarea organizației Stop Bullying, Maria Bondar, afirmă că, odată cu creșterea conștientizării asupra violenței și bullying-ului, au apărut două probleme opuse. Pe de o parte, bullying-ul este uneori confundat cu orice conflict între copii, iar pe de altă parte, hărțuirea reală este prezentată ca „neînțelegeri între copii”, „normă a maturizării” și o situație cu care copiii ar putea să se descurce singuri.

„Veți găsi numeroase definiții ale bullying-ului, dar consider că cea mai clară este următoarea: bullying-ul este o manifestare intenționată a violenței în cadrul unui grup, care are ca scop provocarea de durere, disconfort, umilirea demnității unei alte persoane sau a unui grup de persoane din partea unei persoane sau a unui grup de persoane”, explică ea.

Potrivit psihologului, un conflict obișnuit și bullying-ul se deosebesc prin câteva caracteristici: intenționalitate, durabilitate, dezechilibru de putere și regularitate. Este vorba nu despre o ceartă întâmplătoare, ci despre violență repetată, când același copil sau grup de copii umilesc sistematic un altul, iar victima nu se poate apăra — din cauza fricii, pentru că a încercat să se opună, dar a fost și mai rău, nu găsește sprijin sau nu crede în forțele sale.

Că problema bullying-ului nu se limitează la cazuri izolate, o demonstrează rezultatele unui sondaj național „Barometrul situației în gimnazii și licee”, realizat în 110 școli din 71 de localități ale țării. Conform cercetării, aproape jumătate dintre elevi s-au confruntat cu bullying-ul: 46% au raportat că au fost victime ale zvonurilor, 43% — că au fost ridiculizați de colegi, 26% au fost supuși loviturilor sau împingerilor, 25% s-au confruntat cu distrugerea sau furtul bunurilor personale, 18% au primit amenințări, iar 6% au dat bani la școală din cauza amenințărilor.

Pe internet, elevii au fost cel mai adesea jigniți și ridiculizați — astfel de cazuri au fost semnalate de 34–35% dintre respondenți. În același timp, doar 40% dintre elevi și părinți consideră că mecanismele școlare de raportare a cazurilor de violență și intervenție funcționează eficient. Printre profesori, așa consideră 64%, iar printre directori — 73%.

Ministerul Educației, în luna mai, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la răspândirea în mediul online a conținutului discreditant, indecent și ilegal, îndreptat împotriva profesorilor și elevilor. Conform datelor ministerului, sesizările au venit din mai multe regiuni ale țării, inclusiv Chișinău, Taraclia și Găgăuzia, iar cazurile sunt cel mai adesea legate de TikTok și Telegram.

În minister s-a comunicat că imaginile profesorilor sunt folosite fără consimțământul acestora și sunt însoțite de mesaje jignitoare sau manipulări digitale, inclusiv prin utilizarea tehnologiei deepfake. Ministerul a mai declarat despre utilizarea ilegală a datelor personale ale copiilor și despre cazuri în care pentru ștergerea materialelor compromițătoare se cer bani.

În cadrul Inspectoratului General al Poliției, la solicitarea NM, s-a comunicat că, de la începutul anului 2026, Inspectoratul Național de Investigații a înregistrat șapte cazuri legate de hărțuirea online și răspândirea de conținut discreditant, indecent sau ilegal. Poliția a precizat că printre aceste cazuri au fost și cele în care obiectul acestor acțiuni au fost lucrătorii pedagogici, însă până acum nu s-au înregistrat sesizări de șantaj online sau cereri de bani în schimbul ștergerii materialelor compromițătoare.

Maria Bondar a explicat că, în mediul școlar, cyberbullying-ul devine adesea nu un fenomen separat, ci un complement al bullying-ului școlar. „O persoană care este supusă hărțuirii la școală, ajungând acasă, nu are posibilitatea să respire, să se reîncarce pentru ziua următoare, deoarece hărțuirea nu se oprește odată cu încheierea zilei de școală, ci continuă, doar că într-o altă formă”, a adăugat ea.

În același timp, subliniază psihologul, cyberbullying-ul uneori face vizibilă violența care a rămas mult timp în interiorul școlii. Adesea, tocmai fotografiile sau videoclipurile apărute în rețea ajută să se înțeleagă că un copil este hărțuit, după care se încep acțiuni pentru protecția acestuia.

Maria Bondar împarte factorii de risc ai apariției bullying-ului în personale, familiale, situaționale și sociale. Importanța o au caracterul, temperamentul, reacțiile emoționale, abilitățile de comunicare, performanța școlară, aspectul fizic și starea de sănătate a copilului. De asemenea, este important și mediul familial: cât de atenți și implicați sunt părinții, dacă există sprijin acasă, cât de apropiate sunt relațiile în familie, dacă copilul a fost supus violenței acasă.

Nu mai puțin importantă este și școala însăși. Climatul socio-psihologic, stresul cauzat de studii, relațiile cu colegii și profesorii, nivelul de control din partea adulților — toate acestea pot influența riscul de hărțuire. Importante sunt și factorii situaționali: bullying-ul se întâmplă mai des acolo unde nu sunt adulți, de exemplu, în coridoare, toalete, cantină, vestiare sau alte locuri ascunse.

Unul dintre motivele hărțuirii, potrivit specialistului, este autoafirmarea și demonstrarea puterii, mai ales dacă există martori. În același timp, un copil care a fost el însuși victimă a violenței sau hărțuirii poate deveni, în timp, agresor într-un alt mediu — la antrenament, în cerc, în curte, iar mai târziu și în viața adultă. „Aceasta este una dintre consecințele — atât pe termen scurt, cât și pe termen lung — pentru ținta bullying-ului. Este o tendință naturală de a căuta justiția și răzbunarea”, afirmă Maria Bondar.

În declarația Ministerului Educației s-a menționat în mod special că obiectele hărțuirii online devin și profesorii. Maria Bondar a fost de acord că, în anumite cazuri, agresiunea elevului împotriva profesorului poate fi legată de umilința trăită din partea adulților, dar subliniază că nu fiecare copil care a fost abuzat de adulți începe să manifeste agresiune față de alți adulți.

„Sunt sigură că astfel de cazuri au existat. Dacă un copil este supus violenței și umilirii — aceasta formează o energie incredibil de puternică: furie, resentiment, ură, mânie, sentiment de nedreptate, care va găsi cu siguranță o ieșire. Este ca aburul care iese dintr-un ceainic în clocot, nu poți să-l ții în frâu cu voința”, a explicat ea.

Profesorilor care se confruntă cu agresiunea elevilor, specialistul le recomandă să nu răspundă în același mod, deoarece violența generează violență. Potrivit ei, este important să păstreze calmul, să vorbească scurt și clar, să nu se angajeze în dispute și să nu ridice vocea, iar dacă situația amenință siguranța fizică — să părăsească încăperea și să solicite ajutor.

Maria Bondar a subliniat că orice violență necesită o reacție imediată. În practica de consiliere a profesorilor, ea s-a confruntat cu situații în care profesorii explică uneori inacțiunea prin imposibilitatea de a întrerupe ora: există un program, iar materialul trebuie parcurs. „Atâta timp cât gândim că un program parcurs la timp este mai important decât oprirea violenței, vom rămâne mult timp pe loc”, consideră psihologul.

Una dintre principalele probleme, potrivit Mariei Bondar, este că copiii adesea nu le povestesc adulților despre hărțuire. Ei se tem că, după sesizare, va fi și mai rău, au mai apelat și nu au primit sprijin, nu știu la cine să se adreseze în școală sau consideră că adulții sunt sursa violenței.

Cu părinții, situația poate fi de asemenea complicată. Copilul poate auzi: „rezolvă singur”, „schimbă-te și situația se va rezolva”, „e o prostie”, „nu-i da atenție”. Uneori, părintele nu știe ce să facă, iar alteori copilul tace pentru că nu vrea să îngrijoreze pe cei dragi. „Aceasta este o problemă mare, deoarece mai mult de jumătate dintre copii nu se decid să comunice cu cineva despre situația lor”, afirmă ea.

De aceea, specialistul consideră că școala trebuie să fie primul loc unde hărțuirea este observată și oprită. Părintele nu vede interacțiunea zilnică a copilului cu colegii, iar școala vede, dar în practică adesea nu acționează.