Un cetățean al Canadei, în vârstă de 42 de ani, riscă să rămână fără bunuri estimate la aproximativ 250.000 de dolari, după ce a încercat să le scoată din țară fără a le declara. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal de la Aeroportul Internațional Chișinău, în colaborare cu polițiștii de frontieră.
Incidentul a avut loc în timpul controlului pasagerilor cursei Chișinău–Barcelona. Potrivit autorităților, bărbatul a ales coridorul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat, și a afirmat că nu transportă bunuri supuse declarării.
În baza analizei de risc, vameșii au decis efectuarea unui control detaliat. În bagajul pasagerului au fost descoperite 15 ceasuri și bijuterii, presupuse a fi bunuri de lux.
Obiectele urmează să fie supuse expertizei pentru a le stabili autenticitatea și valoarea exactă, însă estimările preliminare indică o sumă de circa 250.000 de dolari. Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale.
Persoana riscă sancțiuni contravenționale pentru nedeclararea mărfurilor la traversarea frontierei vamale.
Serviciul Vamal reamintește că toate bunurile care depășesc limitele admise trebuie declarate în mod obligatoriu, conform legislației în vigoare.




