Două automobile au fost grav avariate într-o intersecție din sectorul Botanica al Capitalei. Impactul s-a produs în seara de 24 iunie.

Ofițera de presă a Poliției Capitalei, Cristina Talpă, a comunicat pentru Realitatea că impactul a avut loc pe bulevardul Decebal. Au fost implicate un BMW și o Mazda.

Martorii relatează pe rețelele de socializare că impactul a avut loc la intersecția cu strada Sarmisegetusa. Unul dintre automobile a fost grav avariat, fiind deteriorate portierele.

Din fericire, în urma impactului nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către oamenii legii.