Trei mașini s-au tamponat în apropierea localității Mihailovca, raionul Sîngerei. O cisternă a fost cuprinsă de flăcări, pe marginea drumului.

Conform salvatorilor, în vehiculul de mare tonaj erau transportate circa 30 de tone de motorină. TIR-ul s-ar fi aprins din mers. La fața locului a intervenit două echipaje de pompieri.

Canalele de Telegram locale transmit că intrarea în localitate este blocată pe ambele sensuri de deplasare. Conform Poliției, șoferii celorlalte două vehicule, un Renault și o Toyota, au încercat să circule prin fumul dens și, drept urmare, s-au tamponat.

Ambii șoferi și doi pasageri au fost transportați la spital. Conducătorul camionului nu a avut de suferit. Circulația în zonă este blocată, iar responsabilii înlătură urmările accidentului.