Secretara de stat a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Tatiana Nistorică, cercetată într-un dosar de corupție, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. În același dosar, reprezentantul agentului economic vizat de anchetă a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.
Decizia a fost luată sâmbătă, 4 iulie, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care au admis integral demersurile procurorilor.
Tatiana Nistorică a fost reținută joi, 2 iulie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi primit bani de la reprezentantul unui agent economic pentru a influența factori de decizie din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, astfel încât să fie reluat procesul de autorizare a importului de furaje pentru păsări și animale din Ucraina. Importurile fuseseră suspendate anterior după depistarea unor nereguli.
În același dosar a fost reținut și reprezentantul companiei implicate. Ofițerii CNA au efectuat percheziții atât în biroul de serviciu al funcționarei, cât și în alte locații.
În contextul acuzațiilor, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a anunțat că va iniția procedura de demitere a Tatianei Nistorică.



