Tânărul de 23 de ani care, în vara anului trecut, și-a ucis mama – profesoară de clase primare la un liceu din Chișinău, a fost condamnat la 16 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis.
Crima a avut loc în noaptea de 17 iulie 2025, în locuința familiei din municipiul Chișinău. Potrivit anchetei, între cei doi existau de mai mult timp tensiuni și conflicte familiale. În urma unei certe, tânărul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat mamei sale o lovitură în zona toracică, provocându-i răni incompatibile cu viața.
După comiterea crimei, tânărul a trimis în aceeași noapte mai multe mesaje unei persoane apropiate, făcând referire la cele întâmplate. Acestea au fost însă considerate inițial o glumă. Ulterior, după ce rudele și apropiații nu au mai reușit să ia legătura cu el, s-au deplasat la domiciliu, însă nimeni nu a răspuns.
La fața locului au intervenit polițiștii și echipele specializate. În momentul în care oamenii legii au încercat să pătrundă în apartament, tânărul a refuzat să deschidă ușa și a sărit de la geamul locuinței, situate la etajul patru al blocului. Acesta a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cadrul procesului penal, acesta nu și-a recunoscut vinovăția. Sentința poate fi contestată la instanța ierarhic superioară.




