O tânără a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru fraude telefonice, prin care au fost sustrase peste 600 mii de lei din conturile bancare ale cetățenilor R. Moldova. Aceasta a fost găsită vinovată de comiterea a 12 episoade de escrocherie. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale (PG), aceasta are vârsta de 23 de ani, este originară din Ucraina și domiciliată în orașul Tiraspol.

Potrivit probelor, inculpata a făcut parte dintr-un grup criminal organizat specializat în escrocherii prin care erau sustrase mijloace bănești din conturile bancare ale cetățenilor R. Moldova. În perioada septembrie – octombrie 2025, gruparea a comis cel puțin 12 infracțiuni, cauzând un prejudiciu de peste 662 000 de lei.

„Schema infracțională era bine organizată, membrii grupului având roluri clar stabilite: identificau victimele, le contactau telefonic, le induceau în eroare și obțineau acces la telefoanele mobile și aplicațiile bancare, după care efectuau retrageri frauduloase de bani prin bancomate.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, aceștia se prezentau drept angajați ai companiilor de telecomunicații sau ai unor bănci, invocând diverse pretexte false, precum trecerea rețelelor mobile de la tehnologia 4G la 5G, actualizări de telefon, instalarea unor aplicații obligatorii, rambursări de sume sau presupuse tranzacții suspecte efectuate din conturile bancare. În unele cazuri, victimele erau determinate să instaleze aplicații sau fișiere transmise prin WhatsApp, prezentate drept actualizări tehnice. În realitate, acestea conțineau programe malițioase care permiteau controlul telefonului și accesul la aplicațiile bancare, parole și coduri de autentificare”, precizează PG.

O parte din mijloacele financiare obținute era retrasă în numerar de către inculpată de la bancomatele diferitelor bănci din țară, cu scopul de a face mai dificilă identificarea traseului banilor.

„Deși domicilia în orașul Tiraspol, aceasta se deplasa zilnic în mun. Chișinău, unde efectua operațiunile folosind carduri bancare, cartele SIM și datele de acces primite de la membrii grupului infracțional. Acestea, împreună cu instrucțiunile privind sumele ce urmau a fi ridicate, erau transmise prin diverse metode, inclusiv online, prin taxi sau prin ascunzișuri.

După retragerea sumelor de bani, inculpata revenea în Tiraspol și le transmitea unor persoane indicate, conform instrucțiunilor primite, primind săptămânal o remunerație de 2-4% din sumele retrase în acea perioadă”, se arată în comunicatul Procuraturii.

În ședința de judecată, inculpata și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, exprimând regret față de cele comise.

Instanța de judecată i-a stabilit pedeapsa de 6 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, amendă de 450 000 de lei și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita activități de gestionare bunurilor pe un termen de 5 ani. Totodată, instanța a dispus încasarea din contul inculpatei, în beneficiul celor 12 persoane vătămate, a prejudiciului material în cuantumul stabilit de instanță.

După executarea pedepsei, aceasta urmează a fi expulzată de pe teritoriul R. Moldova.